Şapte persoane au murit într-un accident rutier în Ungaria, după ce şoferul a încercat să fugă de poliţie. În maşină se aflau 10 migranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Police.hu

Şapte oameni au murit şi patru au fost răniţi, după ce o maşină cu numere de înmatriculare sârbe care transporta migranţi s-a izbit de o casă, în Ungaria, relatează Reuters. În autoturism se aflau înghesuite zece persoane şi şoferul.

Accidentul s-a produs după ce conducătorul autovehiculului a refuzat să oprească la un control al poliţiei în oraşul Morahalom, în apropiere de graniţa cu Serbia. El a încercat să fugă de poliţişti şi din cauza vitezei s-a izbit cu maşina de o casă. 

Zece persoane se aflau înghesuite în autoturism, mai scrie sursa citată. Şapte dintre ele au murit. Ceilalţi trei migranţi şi şoferul au fost răniţi, potrivit HotNews.

Poliţia a precizat că bărbatul care a condus a fost reţinut şi că împotriva sa vor fi deschise dosare penale pentru trafic de persoane şi pentru producerea unui accident soldat cu victime. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete