Salvarea UE: descentralizarea?

Uniunea Europeană traversează o criză de legitimitate, evidenţiată de suportul în scădere al cetăţenilor europeni din aproape toate statele membre ale UE, anunţă Hugo Dixon, reputat jurnalist al Reuters. Cea mai extremă formă se poate regăsi în Regatul Unit al Marii Britanii, unde presiunea de a părăsi UE este din ce în ce mai mare.

Conform editorului Reuters, s-ar putea identifica două curente de gândire despre cum se poate restaura încrederea în Bruxelles. Unul recomandă creşterea implicării cetăţeneşti în măsurile luate de Comisia Europeană, fie prin a da mai multă putere Parlamentului European sau prin alegerea direct a preşedintelui Comisiei Europene. Celălat curent sugerează că Bruxelles-ul ar trebui să nu mai intervină în treburile statelor membre, lucru care se bazează pe o preconcepţie, consideră Dixon.

„Uniunea Europeană nu are un popor: puţini europeni se simt mai mult europeni decât italieni, germani, francezi, şamd. Priviţi ce electorat scăzut a participat la alegerile Parlamentului European. Să încerci să construieşti o democraţie fără un popor pare artificial şi clar nu va rezolva problema legitimităţii.“

O soluţie viabilă poate fi descentralizarea sistemului de decizie, spre statele membre, aducând „puterea mai aproape de popor“.

Acesta este raţionamentul din spatele celui mai nou apel al guvernului olandez, care cerea ca UE să se bazeze pe principiul „europeni unde este necesar, naţional unde este posibil“. Oficialii olandezi au încheiat prin a spune că timpul frazei-cheie a tratatelor UE „o şi mai strânsă Uniune“, în toate zonele de decizie politică, s-a încheiat. Într-o notă şi mai dură guvernul britanic pune constant sub semnul întrebării „competenţele“ Uniunii Europene.

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este cum să realizezi descentralizarea. Conservatorii britanici s-au obişnuit deja să ceară repatrierea competenţelor de la Bruxelles la Londra, în condiţiile în care Regatul Unit s-a sustras din mai multe politici ale UE- moneda unică, uniunea bancară şi chestiunile legate afacerile interne.  

Problema este că una e să optezi pentru a te abţine de la transferarea unei puteri către Bruxelles, şi este total altceva ceva să inversezi procesul. O ţară poate invoca veto-ul când este pe punctul de a „pierde“ o putere, dar orice alt stat poate folosi veto-ul faţă de primirea ei înapoi. Practic, dacă statele membre ar alege doar ce părţi doresc să urmeze din legislaţia UE, atunci Uniunea s-ar „deşira“. Nici măcar olandezii nu optează pentru abţineri de la unele legi UE.  

Cheia este identificarea deciziilor care pot fi descentralizate fără a muta compentenţele de la Bruxelles.

Tratatele UE conţin două principii relevante. Unul este cel „subsidiar“ – bazat pe ideea că deciziile ar trebui luate la nivelul cel mai descentralizat al guvernului dacă generează acţiuni eficiente. Cel de-al doilea este „proporţionalitatea“ – bazat pe faptul că legislaţia UE trebuie să fie standardul minim pentru îndeplinirea anumitor obiective.

Dacă aceste două principii ar fi corect respectate, ar exista mult mai puţine griji referitoare la implicarea Bruxelles-ului în chestiuni care nu „ţin de competenţa lui“- de exemplu, tentativa din primăvară de a interzice bidoanele de ulei de măsline în restaurant, la care s-a renunţat după mai multe proteste.

Readucerea la viaţă a celor două principii nu sunt o soluţie completă la problema de legitimitate a UE. Trebuie găsite soluţii si pentru statele care nu sunt parte a zonei-euro, pentru a nu fi discriminate în luarea deciziilor, de către blocul statelor cu moneda unică. Comisia însăşi trebuie să fie mai eficientă în disciplinarea fraudei şi asigurarea faptului că guvernele trebuie să respecte regulile, odată ce au agreat să adere la ele.

„Dacă nu se vor face câteva reforme serioase pe aceste linii de direcţie, frustrarea popoarelor Europei ar atinge cote şi mai mari vis-à-vis de proiectul european.“, concluzionează jurnalistul Reuters.