Sabotajul conductelor Nord Stream. Pașapoarte bulgărești și românești false, folosite pentru închirierea iahtului Andromeda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începe să se ridice ceața în jurul iahtului Andromeda de pe care se spune că ar fi avut loc atacurile asupra conductelor Nord Stream. Mai mulți ucraineni s-ar afla în spatele atacurilor, potrivit unei investigații făcute de mai multe publicații europene, informează blick.ch. În plus, achetatorii suspectează că cel puțin un serviciu secret a fost implicat.

Scurgeri de gaze din conducat Nord Stream sabotată Foto EPA EFE (arhiva)

Biroul Federal de Poliție Criminală din Germania (BKA) localizase cu câteva luni în urmă o agenție de turism poloneză numită Feeria Lwowa. Se spune că suspecții din spatele exploziilor Nord Stream au închiriat iahtul Andromeda prin această agenție pentru a ajunge la locurile unde a avut loc sabotajul, în Marea Nordului. În funcție de sezon, o săptămână la bordul iahtului de 15,5 metri costă între 3.200 și 4.500 de euro. Călătoria echipajului suspect – despre care se crede că ar fi fost format din cinci bărbați și o femeie – a început în Rostock, Germania. Prin opriri intermediare, ei au ajuns în punctul în care conductele au explodat ulterior. Anchetatorii au găsit la bordul navei rămășițele unui exploziv care era „utilizabil militar și potrivit pentru folosire subacvatică”.

Potrivit cercetării, se spune că agenția de turism ar fi o companie-paravan. Aceasta a fost fondată în 2016, de doi ucraineni. Astăzi, compania, care a rămas discretă până în 2020, este deținută de un ucrainean de 32 de ani. Din septembrie 2021, un ucrainean de 55 de ani este și director și partener în companie.

Alte urme duc în Ucraina

Potrivit cercetării, noul partener este și directorul general al altor companii din Polonia și Ucraina. În timpul pandemiei de Covid, se spune că firma paravan a câștigat brusc 2,8 milioane de euro. Anchetatorii nu exclud ca cele 2,8 milioane de euro să poată fi asociate cu navlosirea (închirierea unei nave, n.r.) Andromeda.

Se mai spune că pașapoarte bulgare și românești false au fost folosite la închirierea iahtului Andromeda. Un român pe nume Ștefan Marcu era de fapt un ucrainean de 26 de ani, un militar cu tatuaje vizibile. A mai fost identificat un alt ucrainean: un bărbat din apropierea Odesei, cunoscut anchetatorilor și despre care se spune că ar fi pregătit logistica atacurilor, potrivit sueddeutsche.de.

Procuratura federală germană a percheziționat în ianuarie ambarcațiunea suspectă, potrivit unui comunicat al instituției. "Biroul Procurorului General al Germaniei a dispus percheziționarea unei nave în perioada 18 - 20 ianuarie 2023, în legătură cu o închiriere suspectă.

Evaluarea urmelor și obiectelor confiscate este în curs de desfășurare. De asemenea, identitatea autorilor și motivele acestora fac obiectul unor investigații în curs de desfășurare", precizează documentul citat.

Un reportaj al televiziunii germane ARD, care citează surse de securitate anonime din cinci țări, arată că vasul suspect a părăsit portul Rostock la Marea Baltică în data de 6 septembrie 2022.

Televiziunea germană susține că anchetatorii au reușit să refacă traseul ambarcațiunii. Din Rostock, iahtul s-ar fi îndreptat spre Wieck și ar fi fost reperat pe insula daneză Christiansø, notează CNN.

La bord se aflau presupușii autori. Este vorba de cinci bărbați și o femeie cu următoarele roluri: un căpitan, doi scafandri, doi asistenți și un medic.

Naționalitatea lor nu este cunoscută. Ei au intrat în Germania cu pașapoarte false. Echipamentul urcat pe vas a fost livrat la Rostock cu un camion.

Între timp, Danemarca, Suedia și Biroul Federal de Poliție Criminală din Germania investighează, dar stadiul anchetele este ținut secret. Întrebat despre posibila implicare a autorităților ucrainene, autoritățile germane au spus că nu comentează cu privire la investigațiile în curs.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”