„Să mă întorc în România?“

Românii din Bruxelles se luptă des cu această întrebare, deşi aici, unde se vorbesc în medie 20 de limbi, se bucură de anonimatul şi de deschiderea unui nou tip de cetăţenie, cea europeană. „Momentan nu mă gândesc să mă întorc, dar nici nu exclud acest lucru“. Acesta e adesea  răspunsul tinerilor români din capitala Europei.

Angela Iuliana Popescu e cercetător în cadrul Universităţii Libere din Bruxelles (ULB). Aici are ceea ce şi-a dorit: o viaţă decentă, accesul la tehnologie, posibilitatea de a participa la congrese, simpozioane şi o viaţă ştiinţifică activă. „Nu curge deloc lapte şi miere, asta e clar. Trebuie să fii de 100 de ori mai bun ca să poţi fi considerat şi tratat pe picior de egalitate, îmi trebuie multă voinţă, putere de muncă, răbdare, forţă de a o lua de la capăt", spune ea.

Săptămâna trecută, tinerii români din capitala Europei s-au adunat la Parlamentul European pentru a da răspunsuri la întrebarea: „Să mă întorc sau nu?". Dezbaterea a fost aprinsă. S-au rostit critici apăsate la adresa reprezentantului Ambasadei române, Mugur Popovici, pentru că a plecat imediat după ce şi-a rostit mesajul. A fost de plâns felul în care sunt percepuţi românii în străinătate.

„Roboţi ai capitalismului"

Rând pe rând, tinerii au criticat nepotismul şi cultura „pilelor" , manelele, corupţia, stagnarea economică şi socială din România.  În acest timp, Tatiana Benchea, psihoterapeut stabilit în Belgia în urmă cu două decenii, părăsea evenimentul nemulţumită. „Nu am mai putut să stau. Nu era nicidecum o dezbatere deschisă a românilor expaţi", explică ea. Ea vede în tinerii care s-au perindat pe la dezbatere nişte „mici roboţi ai capitalismului, integraţi într-un sistem pe care-l detestă". „Detestă România, detestă Belgia, dar acolo unde trăiesc îşi formează o realitate a lor", explică Benchea. „Mi se pare că la baza acestui fenomen stă o întrebare ce ţine de natura identităţii", spune ea.

„Nu cred neapărat în identitatea mea de român", spune Andreea Calbeaza, 23 de ani, din Sibiu. Ea a venit în Bruxelles acum doi ani, pentru un semestru sponsorizat prin programul educaţional Erasmus. A rămas la facultate şi a fondat, în paralel, Clubul Academic Român din Belgia. „Impresia mea e că suntem într-un dialog al laşilor - cei care au rămas în ţară - şi al egoiştilor - cei care au plecat şi care nu-i ajută pe ceilalţi. Vina e colectivă", spune ea.

De ce rămân?

Sebastian Loghin, 28 de ani, din Iaşi, a venit la Bruxelles acum doi ani, însă nu pentru că nu-i plăcea România, ci pentru a fi alături de soţia sa, care studia aici. La început era sigur să se va întoarce. Dar, în timp, s-a răzgândit.„Când am plecat, eram convins că-mi place România şi românii şi că vreau să mă întorc, dar mi-am schimbat părerea imediat", spune el. Sebastian câştigă 1.000 de euro pe lună ca web-designer part-time, iar în restul timpului e student la master la ULB.  „Am încercat, în România, să nu beneficiez de nicio cunoştinţă, dar m-am lovit de multe ori de oameni cu relaţii. Dacă eşti corect, în ţară, eşti luat de prost", spune Loghin.

Ziduri frumos vopsite

Însă zidurile de care se lovesc tinerii din România sunt doar vopsite mai frumos în Belgia, susţin alţii. „Accesul e destul de restrictiv, funcţionează bine şi aici sistemul pile - cunoştinţe - relaţii, numai că aici se numeşte «reseau». Străinilor li se atribuie, de obicei, proiectele cele mai dificile sau cu şanse mai mici de reuşită, iar în învăţământul universitar e aproape imposibil de pătruns, e un sistem închis" , se plânge cercetătoarea Angela Iuliana Popescu.

În plus, românii mai aduc cu ei în bagaje şi metehnele de acasă. Sebastian Loghin, web-designerul care nu vrea să se mai întoarcă, spune că a avut experienţe nefericite cu românii în străinătate. „Îţi întorc spatele, nici nu-ţi vorbesc româneşte. Există invidie, poate din cauza dificultăţilor vieţii cotidiene", spune el. Marina Balulescu (28 de ani, din Turnu Severin) a venit în Bruxelles pentru un stagiu în cabinetul fostului europarlamentar Magor Csibi. După terminarea stagiului, ea nu a obţinut o poziţie permanentă. „Toţi îşi aduc din ţară oameni", ne spune.

Râmâneţi, vă rugăm!

Cei tineri de acasă sunt foarte indignaţi când le spun că m-aş întoarce, spune Andreea Calbeaza. „De ce te-ai întors? Mă întreabă de fiecare dată. Cei în vârstă îmi spun însă că e mai bine acasă. Cred că adevărul meu e la mijloc". „Când am plecat, în 2008, am lăsat o Românie care promitea mult din punct de vedere profesional. Mi-e greu acum să mă întorc fără o poziţie sigură", spune Marina Bălulescu. „Decizia de întoarcere e greu de luat, iar mulţi visează la momentul în care ţara lor se va ridica la un nivel de normalitate european. Fiind un optimist convis, sper că, în viitor,oportunităţile tinerilor din România să se ridice la nivelul celor oferite în Belgia", spune Cristian Kanovits, funcţionar într-o instituţie europeană.

"Nu curge deloc lapte şi miere, asta e clar. Trebuie să fii de 100 de ori mai bun ca să poţi fi considerat şi tratat pe picior de egalitate, îmi trebuie multă voinţă, putere de muncă, răbdare, forţă de a o lua de la capăt.''
Iuliana Popescu  cercetător în cadrul Universităţii Libere din Bruxelles 

"Impresia mea e că suntem într-un dialog al laşilor - cei care au rămas în ţară - şi al egoiştilor - cei care au plecat şi care nu-i ajută pe ceilalţi. Vina e colectivă.''
Andreea Calbeaza 23 de ani, din Sibiu

„Rromi. Pardon, români..."

Tinerii care vin la Bruxelles cu un bagaj îndesat cu experienţă şi cunoştinţe sunt adesea discriminaţi. Prima întrebare care li se adresează la Bruxelles este: „Din ce ţară eşti ?" La răspunsul lor, mulţi oftează. Românii sunt încurcaţi cu „ţiganii", iar aceştia din urmă sunt priviţi cu ostilitate. "Am aplicat pentru un internship plătit, spune Andreea Calbeaza, studentă la ULB, Bruxelles. Interviul a decurs foarte bine, până când m-au întrebat de unde sunt. Am continuat interviul, dar fără zâmbete. Ştiam că nu o să mă accepte."