Rusia susţine că a descoperit 152 de cadavre la Azovstal, iar sub ele erau puse mine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ

Armata rusă a descoperit cadavrele a 152 de combatanţi ucraineni în oţelăria Azovstal, la Mariupol, în sud-estul Ucrainei, şi este pregătită să le predea Ucrainei, anunţă marţi Ministerul rus al Apărării, relatează AFP.

Rusia vrea să predea Ucrainei 152 de cadavre descoperite în oţelăria Azovstal

În cursul unor operaţiuni de căutare în oţelărie, în care s-au baricadat peste 2.000 de combatanţi ucraineni, inclusiv din regimentul Azov, timp de mai multe săptămâni, după care s-au predat forţelor ruse, la jumătatea lui mai, ”militari ruşi au descoperit un furgon izoterm”, anunţă ministerul rus.

”În furgon, al cărui sistem de refrigerare nu funcţiona, erau depuse 152 de cadavre ale unor combatanţi şi militari din forţele ucrainene”, precizează ministerul.

”Patru mine au fost descoperite sub corpuri”, anunţă Ministerul rus al Apărării.

Partea rusă prevede să predea corpurile descoperite în oţelărie unor reprezentanţi ucraineni”, dă asigurări ministerul.

Moscova nu a primit nicio cerere de la Kiev de recuperare a acestor rămăşiţe, precizează el.

AFP scrie că i-a fost imposibil să verifice aceste informaţii în mod independent.

Ultimii apărători ucraineni ai Mariupolului, baricadaţi în uriaşa oţelăre Azovstal, s-au predat forţelor ruse în perioada 16-20 mai, după trei luni de confruntări armate intense.

Aproape 2.500 de combatanţi ucraineni sunt deţinuţi în prezent de către ruşi, care intenţionează să-i judece şi pe care-i consideră criminali de război.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu