Rusia şi Ucraina au făcut primul pas către cel mai mare schimb de prizonieri de război, 1.000 de persoane

0
Publicat:

Rusia şi Ucraina şi-au trimis una alteia lista cu numele celor 1.000 de prizonieri de război pe care vor să-i schimbe.

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de prizonieri şi cu doi ani în urmă. FOTO: X

Singurul câştig al întâlnirii din 16 mai, la Istanbul, dintre delegaţiile rusă şi ucraineană a fost stabilirea unui acord pentru cel mai mare schimb de prizonieri de război, câte 1.000 de persoane.

Joi, 22 mai, surse oficiale au confirmat pentru agenţiile de presă faptul că a avut loc schibul de liste cu numele celor 1.000 de persoane care urmează să fie eliberate din fiecare dintre cele două ţări.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat joi pentru media ruse că Moscova a predat lista responsabililor de la Kiev și așteaptă răspunsul acestora. La scurt timp, el a revenit şi a anunțat că Rusia a primit lista cu prizonieri de război din partea Ucrainei, notează Agerpres.

La rândul său, Volodimir Zelenski a transmis că a participat la o reuniune cu cei mai importanți oficiali din domeniul securității și al serviciilor de informații în vederea pregătirii acestui schimb important de prizonieri şi că s-a stabilit lista cu numele celor care ar urma să intre în cadrul schimbului respectiv.

„Noi clarificăm detaliile tuturor persoanelor incluse pe listele trimise părții ruse”, a scris Zelenski pe rețelele de socializare, amintind despre întâlnirea sa cu ministrul Apărării Rustem Umerov și cu alți responsabili ucraineni.

El a explicat, de asemenea, că, pe lângă Umerov, care supervizează pregătirile pentru acest schimb, serviciile de informații, Ministerul de Interne și chiar biroul prezidențial sunt implicați în organizarea acestui schimb, despre care afirmă că este „probabil singurul rezultat tangibil” al reuniunii de la Istanbul cu rușii din 16 mai.

Purtătorul de cuvânt al Direcției principale de informații de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR),  Andri Iusov  a confirmat, de asemenea, joi, 22 mai, că lista ucraineană a fost deja transmisă părții ruse.

Vă reamintim că Rusia şi Ucraina au convenit să efectueze cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului, în februarie 2022, pe 16 mai, în primele lor negocieri directe din ultimii trei ani, găzduite de orașul turc Istanbul. Data exactă și formatul schimbului nu au fost încă stabilite.

Preşedintele american Donald Trump a propus ca cea de-a doua rundă de negocieri să aibă loc la Vatican, dar nici Moscova și nici Kievul nu au confirmat această întâlnire.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani