Rusia şi Ucraina anunţă un nou schimb de prizonieri. „Fiecare dintre ei este un erou“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi Ucraina au anunţat joi un schimb de prizonieri, implicând returnarea a 45 de soldaţi de fiecare parte, informează Reuters.

Schimb de prizonieri SURSA: Telegram

Ministerul rus al Apărării a declarat că 45 de militari ruşi au fost returnaţi din arestul ucrainean, a relatat agenţia de presă rusă RIA.

Andri Ermak, şeful cancelariei prezidenţiale a Ucrainei, a spus că 45 de militari şi doi civili au fost returnaţi Ucrainei, scrie Agerpres.

Într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, Ermak a declarat că unii dintre cei eliberaţi au luptat la Mariupol şi în combinatul siderurgic Azovstal din sudul oraşului, iar alţii în prima linie în altă parte.

"Fiecare dintre ei este un erou", a spus Ermak.

Ombudsmanul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineţ, a declarat că majoritatea celor eliberaţi au fost "răniţi grav" şi toţi vor avea nevoie de reabilitare.

Într-o postare separată, Ermak a spus că doi copii în vârstă de şase şi zece ani au fost lăsaţi să se întoarcă în Ucraina după eliberarea mamei lor, medic militar, în octombrie anul trecut.

Rusia şi Ucraina au schimbat periodic grupuri de prizonieri în timpul războiului, aflat acum în a 17-a lună.

Lubineţ a spus că 2.576 de ucraineni au fost eliberaţi în schimburi de prizonieri de la începutul invaziei pe scară largă declanşate de Rusia împotriva vecinului său în februarie 2022.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul