Rusia respinge acuzaţiile cu privire la Bucea. Ministerul rus al Apărării ar fi descoperit semne de „falsificări video” şi „falsuri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Rusia respinge „în mod categoric” toate acuzaţiile legate de descoperirea unui număr mare de cadavre de civili la Bucea, în apropiere de Kiev, subliniază luni un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.

„Respingem în mod categoric toate acuzaţiile”, declară presei Peskov.

Experţi de la Ministrul rus al Apărării au descoperit semne de ”falsificări video” şi ”falsuri” (”fakes”) în imagini prezentate de către autorităţile ucrainene drept probe ale unui masacru de care acuză Rusia.

„Judecând după ce am văzut, nu putem să avem încredere în aceste imagini video”, declară Dmitri Peskov.

El dă asigurări că este necesar ”să se pună în mod serios la îndoială această informaţie”.

Peskov îndeamnă liderii străini să nu formuleze ”acuzaţii pripite” la adresa Moscovei şi ”să asculte cel puţin argumentele ruse”.

”Rusia doreşte şi reclamă ca acest lucru să facă obiectul unor discuţii internaţionale”, adaugă el.

Rusia a anunţat că a cerut ca luni să aibă loc o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la ”provocări pline de ură” comise, acuză Moscova, de către Ucraina la Bucea.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată