Românii despre Uniunea Europeană

O ştire cu iz alarmist a circulat,zilele trecute, in mass media românească : euro-optimismul românilor a ajuns, la sfârşitul anului trecut, pentru prima dată sub 50%.

Probabil tonul îngrijorător al interpretărilor Eurobarometrului 76 este îndreptăţit din partea reprezentanţilor Comisiei Europene în România, întrucât una din misiunile lor este şi imaginea Uniunii Europene. Însă, din primăvara 2011 până în toamna aceluiaşi an, se constata că în 6 state membre, nu doar în România, a scăzut încrederea cetăţenilor în direcţia urmată de Uniune cu peste 10 procente (în România, o scădere de 14%, pe când în Marea Britanie diminuarea a fost de 17%). Ceea ce înseamnă că nu e doar o chestiune de „imagine".

CE VOR ROMÂNII?

Contrar spaimelor „propagandiştilor" Comisiei Europene, eu cred că recentul Eurobarometru ne prezintă românii ca fiind în plutonul fruntaş al euro-optimismului. De altfel, numai trei ţări înregistrează o creştere modestă (1-2%).

În timp ce media europeană (UE 27) a percepţiei cetăţenilor despre capacitatea UE de a gestiona situaţia actuală şi viitoarele provocări este de numai 38%, cele 46 procente măsurate în România arată că românii se situează tot printre optimiştii Europei (nivelul cel mai ridicat fiind în Suedia - 67%, pe când nivelul cel mai scăzut este în Italia - 21%).

E adevărat că în comparaţie cu cercetările de la începutul anilor 2000 (80-90%), procentul de 46% înseamnă o scădere dramatică, dar ar fi mai bine să nu dramatizăm prea mult situaţia. Mai degrabă ar trebui subliniat că diminuarea euro-optimismului românilor, în 2010-2011, este bruscă datorită unor cauzalităţi precise, care arată o slabă capacitate a liderilor europeni, dar mai ales a celor naţionali/locali, de a gestiona criza economico-financiară.

O astfel de citire a datelor se impune dacă sunt corelate cu aşteptările cetăţenilor români faţă de Strategia Europa 2020.

Or, se vede clar că românii speră ca priorităţile aplicării politicilor europene să le aducă o creştere a locurilor de muncă, sprijin în găsirea şi încadrarea în noi condiţii de muncă, asigurarea duratei sistemului de protecţie socială, de pensii şi acces mai bun la sistemele de sănătate, creşterea calităţii sistemului educaţional, uşurarea înfiinţării şi managementului afacerilor.

Ceea ce înseamnă că, dincolo de percepţia general- europeană despre sensibilitatea problemelor sociale ale cetăţenilor europeni, românii speră ca prin politicile europene să se rezolve ceea ce au dereglat si agravat liderii naţionali (guvernul) în ultimii ani, în materie economică şi socială. Astfel se explica încă poziţia optimistă a românilor faţă de Uniunea Europeană.

MOTIVELE SCĂDERII ÎNCREDERII ÎN U.E.

De ce avem atunci o scădere aşa de mare (14%) a încrederii în UE, într-un timp relativ scurt? În primul rând datorită faptului că cetăţenii români au aşteptat soluţii şi răspunsuri anticipative din partea liderilor europeni, inclusiv ai celor mai avansate state membre.

Spre o astfel de orientare au îndreptat opinia autohtonă chiar liderii României care frecvent şi-au declarat incapacitatea de a prezenta viziuni şi strategii realiste de rezolvare a crizei locale.

În contextul frecventelor ezitări, întârzieri în luarea unor decizii clare de către liderii din Bruxelles şi principalele capitale europene, dimpreună cu tactica ameninţărilor şi fricii de consecinţele unor probabile contagiuni dinspre state membre aflate în situaţii dificile, cetăţenii români au simţit lipsa unei capacităţi a instituţiilor europene, dar şi a liderilor politici europeni, de a propune soluţii europene viabile care să scoată Europa din criză şi să o relanseze în competiţia globală, favorizând şi condiţiile locale economico-sociale.

O stare agravantă a apărut din asocierea Comisiei Europene la reţeta specială a FMI pentru România, în 2010-2011, cunoscută fiind opţiunea amintitei instituţii financiare internaţionale de stabilizare financiar-bugetară, fără elemente de creştere şi dezvoltare (acum, FMI recunoaşte că meniul a fost neconform, dar cetăţenii români au fost deosebit de afectaţi, iar UE nu a comunicat satisfacător implicarea sa în respectiva asociere).

Aplicarea primitivă a reţetei FMI, de către guvernul României, şi permanenta referinţă a politicienilor locali la susţinerea lor de către FMI+UE a îndreptat cetăţenii români spre o percepţie defavorabilă şi faţă de Uniunea Europeană. Nu atât de dezastruoasă, însă, precum faţă de guvern şi politicienii autohtoni.

Tocmai de aici apare tonusul încă optimist al cetăţenilor români care nu văd altă şansă decât în aplicarea corectă şi eficientă a politicilor europene în România. Aceasta pentru că ei stiu că guvernanţii din ultimii ani au avut o atitudine dubitativă faţă de aplicarea acestor politici europene, de tipul „zicem ca ei/Bruxelles/, dar facem cum vrem noi/Bucureşti/".

Cazul cel mai recent relevat de media este dialogul relatat de un ministru din Turcia cu fostul prim-minstru al guvernului României, în 2010, care dovedeşte totală inapetenţă a demnitarului român pentru aplicarea politicilor şi regulilor europene (daca ministrul turc preia „lecţiile" unor astfel de comportamente, înseamnă că va nimeri greu calea europeană, ceea ce va creste costul si efortul Turciei în negocierile de aderare).

CE ŞTIU ROMÂNII?

Eurobarometrul 76 arată şi că cetăţenii români nu diferă prea mult de ceilalţi cetăţeni europeni în privinţa gradului şi surselor de informare despre instituţiile şi politicile europene. Dacă în ceea ce priveşte gradul de informare cu subiecte europene scorul este de 28% (români) la 33% (media UE), sursele de informare indică preferinţa românilor pentru televiziune şi destul de modestă consultare a presei scrise.

Percepţia românilor este că media autohtonă oferă suficientă reflectare a Uniunii Europene, cu un grad de obiectivitate apropiat media UE. Ceea ce lipseşte însă din această cercetare este evaluarea consumatorului de presă despre funcţionalitatea şi utilitatea datelor, informaţiilor şi analizelor despre Uniunea Europeană, ceea ce ne-ar arăta şi gradul de cunoaştere a mecanismelor şi politicilor europene, desigur în primul rând din perspectiva cetăţenilor.