Richard Ferrand, un apropiat al lui Emmanuel Macron, ales la conducerea grupului parlamentar al République en marche

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Richard Ferrand, un deputat din Finistère şi un apropiat al lui Emmanuel Macron, a fost ales, fără vreo surpriză, preşedinte al grupului La République en marche (LREM) în Adunarea Naţională, a anunţat partidul majoritar, reunit sâmbătă într-un seminar, relatează Reuters.

Acest adept timpuriu al mişcării En Marche! a fost ales prin ridicarea mâinii, în unanimitate. Două persoane s-au abţinut.

Richard Ferrand, în vârstă de 54 de ani, preia conducerea unei formaţiuni de 308 membri, alcătuită în mare parte din deputaţi provenind din societatea civilă, care nu au făcut, cei mai mulţi dintre ei, politică.

Un efemer ministru al Coeziunii teritoriilor, el a părăsit echipa lui Edouard Philippe la cererea lui Emmanuel Macron, pentru a candida la acest post de preşedinte al grupului parlamentar.

Luna sa de prezenţă în Guvern a fost afectată de deschiderea unei anchete judiciare referitoare la perioada în care deţinea funcţii la Mutuelles de Bretagne.

Le Canard enchaîné a dezvăluit la sfârşitul lui mai că societatea închiria localuri aparţinând companiei lui Richard Ferrand, dând naştere astfel unor suspiciuni cu privire la un favoritism.

Un om cu experienţă, ferm şi totodată călduros, care se bucură de încrederea şefului statului, cel care a fost secretarul general al mişcării En Marche! - înfiinţată în aprilie 2016 - este considerat de colegii săi unul dintre cei mai apţi să ocupe acest post de preşedinte de grup parlamentar.

"Richard Ferrand este singurul care poate să facă această treabă”, a declarat pentru Reuters un parlamentar LREM.

”Să fii preşedinte al grupului este un rol important, dar ingrat. Trebuie să ai simţul autorităţii şi totodată să-i «cocoleşeşti» pe aleşi”, a adăugat acest apropiat al lui Macron, salutând discreţia lui Ferrand, ”care nu spunea nimic când prezida En Marche!”.

În opinia deputatei LREM Barbara Pompili, necazurile judiciare ale lui Ferrand nu i-ar afecta calităţile de conducător.

”Aş prefera să nu existe această problemă care tulbură un pic apele, dar în acelaşi timp vom reuşi, oare, să găsim o persoană perfectă? Eu nu cred şi, la un moment dat, trebuie ca grupul nostru să fie capabil să funcţioneze”, a declarat ea săptămâna aceasta pentru Reuters.

Richard Ferrand - un deputat socialist, ales în urma victoriei lui François Hollande în 2012 - s-a ”grefat” pe En Marche! când nimeni nu paria, practic, pe şansele lui Macron.

În acest nucleu dur - alcătuit din persoane în vârstă de 30 şi 40 de ani - el făcea figură de bătrân, alătur de economistul Jean Pisani-Ferry. Mult timp discret, el a devenit omul de încredere şi purtătorul de cuvânt al candidatului devenit preşedinte.

Mai multe pentru tine:
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Prima reacție a lui Cătălin Scărlătescu după despărțirea de actrița Doina Teodoru. Ce planuri are de acum înainte
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Gina Pistol, goală pe plajă. Prezentatoarea MasterChef a pozat ca în Playboy FOTO
Ultima rugăminte a Reginei Elisabeta când a aflat că urma să moară. Făcuse cancer după ce-și pierduse soțul
Explodează amenzile pentru aruncarea ambalajelor pe jos și toaletarea neautorizată a arborilor în Capitală. Sancțiunile propuse, de 50 de ori mai mari decât cele actuale
Unde a dispărut Angela Similea? De ce n-a cântat la Festivalul Mamaia? Octavian Ursulescu rupe tăcerea: „Nu cumva marii artiști se simt marginalizați?”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Moştenirea lui Giorgio Armani: două testamente sigilate, scrise de mână, au fost deschise în prezența notarului. Ce avere avea celebrul creator de modă