Relocarea refugiaţilor reaprinde spiritele în UE. România vrea să ştie cum a ajuns Comisia la amenda de 250.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul de la Vişegrad a respins propunerea Comisiei Europene privind sancţionarea cu 250.000 de euro pentru fiecare imigrant refuzat de un stat membru, România vrea să ştie cum s-a ajuns la această sumă.

Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia, state ce formează Grupul de la Vişegrad, au anunţat că se opun iniţiativei Comisiei Europene de creare a unui sistem permament de distribuire a imigranţilor pe bază de cote obligatorii. 

Într-o conferinţă susţinută la Praga la capătul unei reuniuni a miniştrilor de Externe din grupul de la Vişegrad, şeful diplomaţiei maghiare, Peter Szijjarto, a afirmat că acest concept al „cotelor este un impas“. „Aş dori să cer Comisiei să nu se angajeze în acest impas“, a spus el. „Este contrar bunului simţ, este neaplicabil şi împotriva regulilor europene“, a acuzat Szijjarto .

Omologul său polonez Witold Waszczykowski a declarat că „se întreabă încă dacă această propunere este serioasă, deoarece seamănă cu o glumă de 1 aprilie“.

Şeful diplomaţiei cehe s-a mulţumit să observe că „principiul repartizării obligatorii a migranţilor revine, dar este un subiect pentru care nu există acord“.

Purtătorul de cuvânt al guvernului conservator polonez, Rafal Bochenek, a declarat că a forţa o ţară membră să accepte cote de refugiaţi „limitează suveranitatea“ şi că această problemă trebuie reglată în exteriorul graniţelor UE.

Grupul de la Vişegrad respinsese deja cotele obligatorii de refugiaţi, în cadrul unui summit care a avut loc în septembrie la Praga.

Şeful diplomaţiei ungare a criticat şi anularea vizelor pentru turci. „Doar ţările care îndeplinesc toate criteriile pot beneficia de regimul fără vize. Din punctul nostru de vedere, ar fi inacceptabil ca Georgia şi Ucraina să beneficieze mai târziu decât Turcia“.

Bucureştiul nu susţine mecanismul permanent de relocare

Leondard Orban, consilier prezidenţial pe probleme de politică europeană, spune că poziţia România nu s-a schimbat, deci nu susţinem mecanismul permanent de relocare impus de Comisia Europeană. „Analizăm în amănunt această propunere. Deocamdată vorbim despre o pronunere, nu despre o decizie, pentru că până a fi adoptată trebuie să mai treacă de Parlamentul European şi de Consiliul European. Deocamdată analizăm, dar poziţia României, de principiu, nu s-a schimbat. Milităm în continuare pentru abordări de tip voluntar, nu cote obligatorii“, a spus Leonard Orban pentru „Adevărul“.

  

Cât despre decizia CE de a obliga statele care nu acceptă mecanismul permanent de relocare să plătească amenzi de 250.000 de euro pentru fiecare imigrant refuzat, Leonard Orban spune:  „Am dori să ni se explice cum s-a ajuns la această sumă, în condiţiile în care Comisia Europeană a stabilit ca fiecare stat să fie ajutat cu 6.000 de euro pentru fiecare imigrant primit. Acum, trebuie să plăteşti 250.00 de euro de persoană refuzată. Suntem foarte interesaţi să vedem cum s-au făcut aceste calcule“. 

În acest moment, România găzduieşte 35 de imigranţi, mulţi dintre ei originari din Siria şi Yemen, fugiţi din calea ISIS, care au ajuns în România după o perioadă petrecută în centrele speciale amenajate în Grecia. În total, 6.200 de imigranţi este cota pe care Bruxelles-ul a impus-o României. 

Acordul Dublin II, modificat

Comisia Europeană a propus miercuri un sistem ameliorat al repartizării prin cote obligatorii a migranţilor aflaţi în UE. Acesta ar fi activat automat când o ţară şi-ar depăşi cota deja alocată anul trecut. Cele care refuză să facă parte din sistem vor fi amendate cu 250.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Acordul Dublin II este modificat şi el. Aṣa numitul sistem Dublin II nu mai este deja aplicat de o buna vreme întrucât el s-a dovedit inutil ṣi depᾰṣit  în faṭa amploarei luatᾰ de criza migraṭiei.

Acesta stipuleazᾰ obligativitatea ṭᾰrii prin care un migrant a poposit în UE de a-l înregistra ṣi de a fi mai apoi responsabilᾰ pentru el.

Acest ultim aspect este propus pentru schimbare: ṭara de intrare are obligaṭia sᾰ-l înregistreze, dar nu ṣi sᾰ-l pᾰstreze.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne