Regina Marii Britanii a prezentat priorităţile Guvernului britanic. Negocierile pentru Brexit, pe primul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, asistată de prinţul Charles la discursul anual rostit în deschiderea lucrărilor Parlamentului FOTO AFP/ Getty Images

Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a a prezentat priorităţile Guvernului în discursul anual rostit în deschiderea lucrărilor Parlamentului. Printre acestea se numără obţinerea unui acord favorabil pentru Brexit, creşterea salariului minim naţional şi revizuirea strategiei antiterorism. Regina nu a anunţat, însă, o vizită viitoare a liderului american Donald Trump, ceea ce ar putea însemna o amânare a acesteia.

„Prioritatea Guvernului meu este să obţină cel mai bun acord posibil pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană”, a spus regina, dând asigurări că Executivul va colabora cu administraţiile regionale şi cu toate autorităţile competente în acest sens.

Suverana a anunţat că va fi introdus un proiect de lege pentru a anula Legea Comunităţilor Europene şi pentru a oferi „siguranţă pentru persoane şi afaceri”. „Acesta va fi însoţit de legislaţie care să asigure că Marea Britanie va face un succes din Brexit, stabilind noi politici naţionale” vizând, printre altele, imigraţia.

„Guvernul meu va încerca să menţină un parteneriat profund şi special cu aliaţii europeni şi să pună bazele unor noi relaţii comerciale în toată lumea”, a subliniat regina.

„Guvernul meu va continua să îmbunătăţească finanţele populaţiei, menţinând taxele scăzute”, a promis regina.

Printre priorităţile Executivului se vor mai număra investiţiile în infrastructură, şcoli şi pregătirea forţei de muncă viitoare, dar şi protecţia la locul de muncă.

Regina a anunţat că salariul minim naţional va fi crescut, dar nu a precizat cu cât.

„Guvernul meu va iniţia o anchetă publică deplină privind incendiul tragic de la Grenfell Tower, pentru a stabili cauzele şi a se asigura că sunt învăţate lecţiile corespunzătoare. Pentru a susţine victimele, Guvernul meu va lua măsuri de a introduce un avocat public independent” care să ajute persoanele afectate pe perioada anchetei şi să le ofere asistenţă judiciară, a mai spus Elisabeta a II-a.

În ceea ce priveşte forţele armate, Executivul îşi ia angajamentul să aloce 2% din PIB pentru apărare, a anunţat regina. De asemenea, Marea Britanie îşi va continua lupta împotriva organizaţiei Statul Islamic în Siria şi Irak.

După atacurile teroriste care au afectat recent Londra şi Manchester, Guvernul va revizui strategia de contraterorism, „pentru a se asigura că poliţia şi serviciile de securitate au toate prerogativele de care au nevoie”, a mai spus ea.

Un punct separat în discurs l-a reprezentat anunţarea vizitelor de stat prevăzute. Regina a precizat că regele Felipe şi regina Letizia ai Spaniei, în luna iulie.

Vizita preşedintelui american Donald Trump nu a fost anunţată de suverană, ceea ce ar putea sugera că deplasarea a fost cel puţin amânată.

Regina, care a rostit al 64-lea său discurs în Parlament, a fost însoţită anul acesta de prinţul moştenitor, Charles, pentru că prinţul consort este internat în spital, în urma unei infecţii.

Suverana a renunţat la mantia tradiţională, care este prea grea, iar coroana a stat pe o pernă, alături de regină. Suverana a preferat să poartă o pălărie.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă