Regina Elisabeta a II-a recunoaşte în alocuţiunea de Crăciun un 2019 „plin de capcane“. Prin ce „aventuri“ a trecut familia regală britanică anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Elisabeta a II-a recunoaşte, în tradiţionala sa alocuţiune de Crăciun, între scandalurile care-i afectează familia şi Brexitul care-i sfâşie regatul, un an 2019 „plin de capcane” şi-i îndeamnă pe britanici să-şi depăşească disensiunile, relatează AFP.

Numeroşi experţi regali consideă că monarhia britanică, în pofida unei masive susţineri publice, s-a confruntat arareori cu atâtea probleme de la moartea Dianei la Paris, în urmă cu 20 de ani.

Pentru suverana în vârstă de 93 de ani, 2019 a început cu un accident de maşină al prinţului Philip, soţul său, care şi-a încheiat anul cu patru zile de spitalizare.

Între timp, numele fiului lor Andrew a apărut într-un scandal de trafic de minori, iar nepotul lor Harry şi-a descărcat în public sufletul împotriva presiunii mediatice.

„Paşi mici făcuţi cu credină şi speranţă pot permite depăşirea vechilor neînţelegeri şi disensiunilor profunde, pentru a aduce armonie şi înţelegere”, urmează să pună Elizabeth a II-a, potrivit unor fragmente din discursul său, transmis marţi, cu o zi înainte să fie difuzat.

„Bineînţeles, drumul nu este întordeauna uşor şi a putut părea anul acesta plin de capcane, dar  paşi mici pot antrena diferenţe imense”, a adăugat regina în acest pasaj, în care se referă la viaţa lui Iisus Christos.

Îndemnul suveranei la reconciliere intervine în momentul în care Regatul Unit se pregăteşte de o cotitură istorică, prin ieşirea din Uniunea Europeană (UE), programată la 31 ianuarie, după trei ani şi jumătate de haos politic.

Însă el încheie totodată un an dificil în clanul Windsor.

PHILIP EXTERNAT DE CRĂCIUN

Prinţul Philip, în vârstă de 98 de ani, a fost spitalizat vineri, din cauza unor ”probleme preexistente”. El a fost externar marţi de la Spitalul Edward al VII-lea din Londra, la timp să se alăture restului familiei regale înainte de Crăciun, la domeniul Sandringham.

”Atunci când ajungi la această vârstă, nu mai funcţionează totul prea bine”, a constatat luni fiul său Charles, moştenitorul tronului.

Prinţul, care s-a căsătorit cu Elizabeth a II-a în 1947, a fost nevoit să renunţe, în ianuarie, să mai conducă, după ce a provocat un accident, din care a scăpat teafăr.

Însă cel mai stânjenitor lucru pentru familia regală este prietenia trecută a prinţului Andrew cu investitorul american speculativ Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în închisoarea, după ce a fost acuzat că a exploatat sexual minore timp de ani de zile.

Al doilea fiu al reginei Elizabeth a II-a este acuzat de o americană de faptul că a întreţinut relaţii sexuale cu ea, în timp ce se afla în ghearele lui Jeffrey Epstein.

El a încercat să se apere negând categoric, într-un interviu acordat BBC. Însă acest interviu a fost considerat un dezastru de presa britanică şi l-a determinat să se retragă din viaţa publică.

ABSENŢII DIN FOTOGRAFII

Familia regală a fost nevoită totodată să gestioneze critici care o vizează pe soţia prinţului Harry, Meghan.

După ce a atacat în justiţie tabloide pe care le acuză de persecutarea actriţei americane, aşa cum au făcut înainte cu Diana, şi după ce şi-a descărcat sufletul împotriva presiunii mediatice într-un documentar, cuplul se retrage. El petrece Crăciunul în Canada, departe de restul familiei regale.

Presa a relevat că nici Andrew şi nici Harry şi Meghan nu apar în fotografii aşezate minuţios, în fiecare an, în jurul reginei în timpul alocuţuinii, în care apar, anul acesta, Philip, Charles şi fiul mai mare al acestuia, William, înconjurat de soţia şi copiii lor.

În urmă cu câteva zile, suverana s-a afişat în timp ce pregătea preăjituri de Crăciun, cu Charles, William şi fiul mai mare al acestuia din urmă, George. Altfel spus, primii trei în ordinea succesiunii la tron.

Cotidianul The Times a catalogat aceste semnale ”coerente cu opinia lui Charles”. ”El crede că o versiune slabă a monarhiei este singurul mod prin care familia regală îşi poate justifica existenţa”, departe de pletora de membri remuneraţi în prezent.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG