Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a promulgat oficial legea pentru Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Elisabeth a II-a a Marii Britanii a promulgat oficial joi legea care îi va permite premierului Theresa May să activeze Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va da startul oficial negocierilor pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

 Anunţul, făcut de preşedintele Parlamentului John Bercow, a confirmat că May poate începe negocierile de ieşire din UE în orice moment. Purtătorul de cuvânt al premierului a sugerat, însă, luni  că decizia va interveni spre sfârşitul lunii.

Parlamentul Marii Britanii a aprobat luni, fără niciun amendament, legislaţia pentru declanşarea Brexit.

Liderii celorlalte 27 de state membre UE ar putea să se reunească pe 6 aprilie într-un summit vizând să definească ”liniile directoare” ale negocierilor viitoare. Europenii vor căuta să facă corp comun în faţa britanicilor, susceptibili să exploateze disensiunile din cadrul blocului.

Între subiectele fierbinţi va figura factura de ieşire din UE. Bruxellesul ar putea să le ceară britanicilor până la 60 de miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene, o sumă care corespunde angajamentelor pe care Londra şi le-a asumat deja în privinţa contribuţiei la bugetul european.

Situaţia celor trei milioane de europeni instalaţi peste Canalul Mânecii va trebui, de asemenea, să fie tranşată. Theresa May a refuzat, pentru moment, să le garanteze drepturile, înainte să obţină asigurări similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în UE.

Negocierile ar urma să dureze doi ani, însă sarcina va fi titanică până se va ajunge la capătul ”divorţului cel mai complex din istorie”, potrivit fostului ministru conservator William Hague.

Ipoteza unui eşec al negocierilor cu Londra nu este, de altfel, exclusă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online