Regina Angliei a devenit cel mai în vârstă monarh al lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regina Elisebeta a II-a a Marii Britanii a devenit acum cel mai în vârstă monarh al lumii, ca urmare a morţii regelui Abdullah al Arabiei Saudite.

Regele Abdullah al Arabiei Saudite avea 90 de ani la momentul morţii, cu doi ani mai în vârstă ca Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care va împlini 89 de ani în aprilie 2015.

Regina Angliei este una dintre cei opt monarhi octogenari din lume, printre alţii numărându-se Regele Thailandei şi Împăratul Japoniei, notează „Business Insider“.

Domnia Reginei Elisabeta a II-a, de doar 62 de ani pe tronul Marii Britanii, nu este însă cea mai lungă. Această distincţie aparţine Regelui Thailandei, Bhumibol Adulyadej, care în iunie 2015 va sărbători 69 de ani la conducerea ţării. El avea doar 18 ani când a devenit rege.

Monarhul cu cea mai îndelungată domnie a fost Sobhuza al II-lea al Swaziland, ce a domnit 82 de ani, din 1899 până în 1982. Totuşi, se spune că faraonul Egiptului Pepi al II-lea ar fi domnit 94 de ani, devenind conducător la vârsta de şase ani. Însă, unii istorici consideră a domnit doar 64 de ani.

Regina Elisabeta a II-la este cel de-al doilea monarh al Marii Britanii în ceea ce priveşte anii de domnie. Regina Victoria este monarhul cu cei mai mulţi ani pe tron, însă ea va fi depăşită de Elisabeta în septembrie 2015, conchide „Business Insider“.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare