Regimul Lukaşenşo ar pregăti o închisoare sau tabără pentru deţinuţii politici, în apropiere de Minsk, potrivit unor imagini publicate de CNN VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNN a publicat imagini cu o posibilă nouă închisoare pentru disidenţii politici FOTO captură CNN

CNN a publicat imagini cu clădiri renovate ce par a indica faptul că Belarusul pregăteşte o nouă închisoare pentru disidenţii politici sau chiar o tabără de reeducare, după cum pare a sugera o înregistrare privind construirea unei facilităţi pentru protestatarii mai înverşunaţi faţă de regimul lui Lukaşenko.

Într-o înregistrare video publicată de o echipă CNN care a filmat la faţa locului şi a discutat cu martori, se pot vedea clădiri ce par a fi goale, împrejmuite de trei rânduri de gard electrificat, sârmă ghimpată, cu camere de securitate, ferestre cu bare, sticlă reflectorizantă, şi păzite de un agent de securitate.

Posibila tabără pentru deţinuţii politici sau ceea ce unii martori din zonă numesc „lagăr” se află la o oră distanţă rutieră de capitala Belarusului, Minsk, în apropiere de Novokolosovo, pe locul unui fost depozit sovietic de rachete nucleare, întinzându-se pe aproximativ 81 de hectare.

Activiştii din opoziţia belarusă au exprimat desori temeri privind recursul regimului la facilităţi de detenţie mai brutale dacă închisorile devin arhipline.

Aniversarea apropiată de la 9 august a alegerilor de anul trecut care au declanşat protestele masive soldate cu arestări în masă, dar şi un referendum de modificare a Constituţiei prevăzut pentru finalul acestui an sau pentru anul viitor ar putea duce la alte valuri de arestări şi represiuni.

„Nu ar fi surprinzător că Lukaşenko construieşte ceva ce de felul unui lagăr pentru deţinuţi politici. Ştie că un nou val de proteste este inevitabil. Poate fi declanşat de declaraţiile sale sau de situaţia economică, dar cu siguranţă va veni. Lukaşenko înţelege asta şi vrea să fie mai pregătit decât în 2020”, spune Franak Viacorka, unul dintre consilierii opozantei Svetlana Ţihanovskaia  contracandidată a lui Lukaşenko în alegerile considerate fraudate de anul trecut.

Disidenţii bielorusi din august 2020 au declarat că poliţia i-a ţinut câteva zile într-o tabără improvizată unde a funcţionat o unitate de tratament pentru dependenţii de droguri.

În octombrie, un grup activist de foşti ofiţeri de securitate, ByPol, a făcut publică o înregistrare despre care susţineau că ar fi fost făcută de viceministrul de interne, Mikalai Karpiankou, în care acesta spunea că trebue construite lagăre de „relocare” pentru protestatarii mai vocali ca să-i reformeze. În înregistrare, Karpyankou a propus construirea unei tabere pe locul unui penitenciar din oraşul Ivaşevici.

Guvernul belarus a denunţat la acea vreme aceste înregistrări ca „fake news”.

Un oficial de informaţii din Vest a declarat CNN că utilizarea facilităţii ca lagăr destinat deţinuţilor politici este posibilă”, deşi nu dispun de dovezi directe în acest sens.

 Localnicii din oraşul Novokolosovo numesc aceste facilităţi „lagărul”. Un rezident, căruia paznicii militari i-au atras atenţia recent să părăsească zona, a spus: "Prietenul meu Sasha, un constructor, mi-a spus că au renovat acest loc. Există trei rânduri de sârmă ghimpată şi sunt electrificate. Culegeam ciuperci aici când un militar a venit la mine şi mi-a spus că nu am voie să mă apropii". Alţi doi martori au observat, de asemenea, patrule militare în zonă.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort