Regimentul Azov caută recruți peste hotare. Cerințele pentru voluntarii străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai cunoscută brigadă ucraineană, Regimentul Azov, a anunțat că recrutează voluntari străini care să se alăture noului său batalion internațional de soldați, relatează The Guardian.

Soldații din regimentul Azov luptă pe frontul din Donețk FOTO PROFIMEDIA

Brigada de voluntari Azov caută recruți într-un moment de mare presiune pentru armata ucraineană pe câmpul de luptă în perspectiva președinției apropiate a lui Donald Trump.

Comandantul Regimentului Azov, al cărui indicativ de apel este Karl, a declarat pentru The Guardian că ideal ar fi să poată recruta bărbați cu experiență militară întrucât „Ucraina este mai mică decât Rusia” și are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi într-un război cu miză internațională.

„Luptăm pentru a nu permite Rusiei să se apropie de Europa”, a spus el, subliniind că o înfrângere a Ucrainei în război ar permite Rusiei să amenințe alte țări, precum Polonia și statele baltice și nu numai.

Voluntarii de altă naționalitate decât ucraineană care doresc să se alăture Regimentului Azov trebuie să treacă printr-un proces de selecție, inclusiv interviuri la Kiev, presupunând, între altele, o evaluare psihologică „și un test poligraf, pentru a ne asigura că nu lucrează sub acoperire pentru forțele speciale ruse”.

Instrucția inițială va dura două-trei luni, chiar și pentru cei cu experiență militară, în grupuri de aproximativ 80 de oameni, pentru a pregăti recruții pentru condițiile de pe câmpul de luptă ucrainean, unde se utilizează intens drone și artilerie.

„Pregătirea soldaților în Europa nu s-a schimbat prea mult de la cel de-al doilea război mondial”, a explicat Karl.

După această etapă de pregătire, voluntarii care vor dori să rămână se vor alătura infanteriei de asalt. 

„Realitatea poate fi urâtă, este un război”, admite comandantul brigăzii Azov.

În prezent, regimentul luptă lângă Torețk din estul Ucrainei, un oraș aflat în ruine aprig disputat.

Situația de pe front este de așteptat să se înrăutățească pentru Ucraina, pe fondul îngrijorărilor că Trump ar putea diminua fluxul de ajutor militar din partea SUA în timp ce încearcă să pună capăt conflictului.

Regimentul Azov a fost transformat de războiul din Ucraina

Eficacitatea Legiunii Internaționale, unitatea dedicată voluntarilor străini înființată după invazia rusă, a fost pusă la îndoială în contextul unor acuzații de corupție și conducere slabă care au dus la pierderi mari.

Azov se numără însă printre cele mai populare unități, cu un comandament perceput ca fiind mai eficient decât al altor brigăzi și cu experiență dovedită în luptă, după ce a opus o rezistență tenace la Mariupol în 2022.

Miliția voluntară, considerată ultranaționalistă și chiar de extremă dreaptă, ce a luptat împotriva separatiștilor susținuți de ruși din 2014, a fost desemnată de Rusia grupare teroristă, în timp ce SUA au refuzat să-i furnizeze arme.

Dar Azov a trecut prin schimbări profunde după ce Rusia a lansat războiul la scară largă împotriva Ucrainei. Recent, SUA a decis să renunțe la interdicția asupra armelor,  concluzionând că unitatea nu a încălcat drepturile omului. Rusia a acuzat atunci Washingtonul că este dispus să „flirteze cu neonaziştii”, spun acum membrii regimentului Azov, respingând afirmația Moscovei drept propagandă.

„Faptele noastre din Mariupol au schimbat multe”, a comentat Karl. În mai 2022, brigada a fost înconjurată la uzina Azovstal, iar aproape 2.500 de luptători s-au predat după ce au rămas fără muniție. Se estimează că 900 sunt încă ținuți prizonieri în Rusia.