Regele Charles, profund impresionat de evenimentele prilejuite de încoronarea sa

0
Publicat:

Regele Charles al III-lea a declarat duminică că a fost profund impresionat de evenimentele prilejuite de încoronarea sa. Evenimentul a continuat cu petreceri stradale pe întreg teritoriul Marii Britanii înainte de un concert programat în cursul serii de duminică, la Castelul Windsor.

Regele Charles al III-lea FOTO Profimedia

La concert sunt anunțați printre alţii, Lionel Richie, Katy Perry şi Andrea Bocelli, arată surse citate de Agerpres. Concertul prilejuit de încoronarea regelui Charles al III-lea va avea loc în faţa unei mulţimi alcătuite din circa 20.000 de persoane - invitaţi speciali şi mii de persoane selectate aleatoriu de pe întreg teritoriul ţării. Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a declarat că regele Charles şi regina Camilla au fost "profund impresionaţi de evenimentele de ieri (sâmbătă)" când cei doi au fost încoronaţi în cadrul unei ceremonii solemne organizate la Westminster Abbey din Londra.

Evenimente organizate în cinstea încoronării

Regele şi regina sunt „profund recunoscători tuturor celor care au ajutat pentru a face această ocazie atât de glorioasă şi celor care au sosit pentru a-şi arăta sprijinul într-un număr atât de mare la Londra şi nu numai”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Prinţul William, moştenitorul tronului britanic, şi soţia sa, Kate, s-au plimbat duminică la Windsor şi au salutat mulţimea, înaintea concertului din cursul serii.

Fratele mai mic al regelui, prinţul Edward, sora lui, prinţesa Anne, şi nepoatele sale, prinţesa Beatrice şi prinţesa Eugenie au participat la evenimentul „Big Lunch” (Marele dejun), în cadrul căruia se estimează că au loc circa 50.000 de petreceri stradale în toată ţara.

Evenimentul condus de Eden Project, reuneşte în fiecare an milioane de persoane pentru a stimula spiritul comunitar, a reduce singurătatea şi a sprijini organizaţiile şi cauzele caritabile, conform site-ului Familiei Regale Britanice, www.royal.uk.

Dejunul încoronării

„Marele dejun” s-a desfăşurat sub patronatul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii începând din 2013. La evenimentul de anul trecut, denumit „Marele dejun al jubileului” - care a marcat jubileul de platină al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii - au participat 17 milioane de persoane şi peste 22 de milioane de lire s-au strâns pentru cauze caritabile, conform The Telegraph.

Premierul britanic Rishi Sunak s-a numărat printre cei care au găzduit „un dejun al încoronării”, printre oaspeţi numărându-se familii ucrainene, grupuri de tineri, dar şi Prima Doamnă a SUA, Jill Biden. „Chiar dacă plouă sau va fi soare, mii de prieteni şi vecini se întâlnesc în acest weekend la petreceri stradale şi evenimente comunitare în întreg Regatul Unit”, a declarat Sunak într-un comunicat.

Regele Charles şi regina Camilla, precum şi alţi membri ai familiei regale, se vor alătura duminică seara celor 20.000 de membri ai publicului şi invitaţi la „Concertul încoronării” de la Castelul Windsor, palatul regelui din vestul Londrei.

În timpului concertului, produs şi difuzat de BBC, mai multe locaţii emblematice vor fi iluminate prin proiecţii, lasere şi spectacole luminoase cu drone în cadrul evenimentului „Lighting Up The Nation”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate