Regele Charles al III-lea, internat în același spital cu nora sa pentru operația de prostată

0
Publicat:

Regele Charles al III-lea a fost internat vineri într-un spital londonez unde va suporta "o intervenţie corectoare" planificată pentru o hipertrofie de prostată, a precizat tabloidul The Sun, citat de Reuters.

Regele Charles al III-lea, internat pentru operație FOTO Getty

Suveranul britanic a sosit la spitalul privat London Clinic, unde nora sa Kate, prinţesă de Wales, primeşte, de asemenea, tratament medical după o operaţie abdominală ce a avut loc săptămâna trecută.

Regele Charles al III-lea urmează să petreacă două nopţi în această clinică, a precizat The Sun.

Vineri, biroul de presă de la Palatul Buckingham a dat publicităţii un comunicat în care se afirmă că suveranul este încântat de faptul că vestea despre tratamentul său contribuie la creşterea gradului de conştientizare în rândul publicului în legătură cu această afecţiune.

"Majestatea Sa doreşte să le mulţumească tuturor celor care i-au trimis urări de bine în ultima săptămână şi este încântat să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra conştientizării sănătăţii publice", precizează comunicatul emis de Palatul Buckingham.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”