Video Regele Charles al III-lea a ținut să evoce subiecte legate de mediul înconjurător și pace, în tradiționalul său discurs de Crăciun VIDEO

0
Publicat:

Regele Charles al III-lea a amintit,în tradiţionalul său mesaj de Crăciun difuzat luni, 25 decembrie, despre subiecte legate de mediul înconjurător și pace, informează AFP, conform Agerpres.

"Avem grijă de Pământ pentru soarta copiilor copiilor noştri", a declarat suveranul de 75 de ani în acest mesaj, înregistrat la Palatul Buckingham, în faţa unui brad "viu", care a fost apoi replanta

"De-a lungul vieţii mele, am fost atât de încântat să văd cum creşte gradul de conştientizare în legătură cu necesitatea de a proteja Pământul şi natura, întrucât ele sunt casa pe care o împărţim cu toţii", a adăugat el.

Protejarea mediului înconjurător, un subiect important pe agenda suveranului

Susţinător de lungă durată al conservării naturii, regele britanic rămâne foarte angajat în această problemă, în ciuda rezervei asociate cu titulatura sa. El a ţinut un discurs în deschiderea Conferinţei ONU de la Dubai (COP28), în care a cerut o "cotitură decisivă" în privinţa schimbărilor climatice, chiar în momentul în care guvernul conservator britanic al lui Rishi Sunak este acuzat inclusiv în rândul politicienilor din majoritatea guvernamentală că şi-a pierdut interesul faţă de problemele de mediu.

Regele Charles al III-lea. Foto: Arhiva Adevărul

Salutând generozitatea oamenilor care îşi dedică viaţa celorlalţi, regele Charles al III-lea şi-a exprimat, de asemenea, în mesajul său de Crăciun, încântarea faţă de prezenţa voluntarilor la încoronarea sa şi a reginei Camilla la catedrala Westminster Abbey, pe 6 mai.

"Ei formează coloana vertebrală esenţială a societăţii noastre", "prezenţa lor (...) a subliniat semnificaţia încoronării: mai presus de toate, un apel către noi toţi, să ne punem în slujba celorlalţi, să ne iubim şi să ne îngrijim de toţi oamenii", a declarat suveranul britanic.

"Şi într-o perioadă de conflicte din ce în ce mai tragice în întreaga lume, mă rog pentru ca şi noi să putem face tot ce ne stă în putere pentru a ne proteja unii pe alţii", a adăugat el, urându-le tuturor "un Crăciun paşnic pe pământ", "astăzi şi întotdeauna".

Continuând tradiţia respectată de mama sa, regretata regină Elisabeta a II-a, regele Charles al III-lea a participat luni la slujba de Crăciun organizată la Sandringham, în estul Angliei, alături de familia regală a Marii Britanii.

Suveranul a fost însoţit la biserică de regina Camilla şi de fiul său cel mare, prinţul William, împreună cu soţia acestuia, Kate, şi cei trei copii ai lor. Prinţul Harry şi Meghan, care au anumite dezacorduri cu familia regală, au rămas în Statele Unite.

Prinţul Andrew, fratele mai mic al regelui, care s-a retras din monarhie din cauza legăturilor sale cu fostul finanţator american Jeffrey Epstein şi a unor acuzaţii de agresiune sexuală care s-au încheiat cu o înţelegere extrajudiciară, a fost prezent la slujba religioasă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”