Redresarea zonei euro se lasă aşteptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Indicele PMI a arătat o evoluţie dezamăgitoare a sectorului serviciilor în luna februarie.

Indicele managerilor de achiziţii (PMI) va înregistra în februarie o nouă scădere, marcând un an întreg sub pragul de 50, ceea ce indică o scădere constantă a activităţii industriale. Sondajele au arătat că evoluţia sectorului de business s-a deteriorat neaşteptat de mult luna aceasta.

Cele mai recente rezultate arată un punctaj de 47,3 faţă de anteriorul 48,6, Franţa fiind cea mai afectată., relatează agenţia de ştiri Reuters.

Este un an întreg sub pragul de 50 pentru a înregistra creştere, deşi mai mult de 30 de analişti chestionaţi  au preconizat o creştere până la 49 de puncte.

În timp ce întreprinderile din Germania au menţinut un ritm de creştere constant şi sănătos, Franţa se află în cel mai abrupt declin de la debutul indicatorului, în 1998, ambele ţări fiind cele mai mari două economii din zona euro.

Economia germană cel puţin ajută la menţinerea unui nivel la limita supravieţuirii”, a declarat Chris Williamson, economis şef al companiei internaţionale Markit care a realizat sondajele.

Speranţele au fost spulberate

Informaţiile primite din Franţa par să reflecte o ţară care se luptă cu o economie aflată la „periferia” zonei euro, a adăugat Williamson, asemenea Spaniei sau Italiei, spre deosebire de statutul unei puteri cu o bază solidă pe care îl împărtăşea alături de Germania.

Încrederea investitorilor germani a crescut în luna februarie până la cel mai mare nivel în aproape trei ani, iar statisticile au arătat joi că rata de ocupare a forţei de muncă în cel de-al patrulea trimestru este cea mai ridicată de la reunificarea ţării.

Rezultatul indicelui PMI a descurajat speranţele unei evoluţii îmbucurătoare ale întreprinderilor din zona euro pentru luna februiarie, în timp ce indcele de producţie a înregistrat o schimbare mai mult neglijabilă, de la 47,9 în ianuarie, la 47,8 în februarie.

Valoarea exporturilor a scăzut, deşi indicele noi comenzi de exporta crescut până la 51,7 în februarie, de la 49,5 în ianuarie, depăşind pragul de 50 de puncte petru prima dată din iunie 2011.

Indicatorul măsoară activitatea managerilor de achiziţii şi este important pentru performanţa întregii economii, deoarece managerii de achiziţii au acces mai rapid la datele financiare privind performanţa companiilor lor. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”