Redacţia unui ziar din Ungaria, concediată după apariţia unui articol antiguvernamental

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peisajul mediatic maghiar s-a modificat radical de la revenirea la putere în 2010 a premierului populist conservator Viktor Orban acuzat de mulţi experţi internaţionali de subminarea libertăţii presei. Acest sector se confruntă cu un nou val de tulburări după câştigarea unui al treilea mandat de către Orban în aprilie.

Fundaţia Századvég (Sfârşit de secol) este o asociaţie civică apropiată de actualul guvern maghiar, care câştigă prin achziţii publice miliarde de forinţi de la stat – scrie portalul de ştiri 24.hu (un miliard de forinţi este egal cu aproximativ 313 milioane de euro). 

Századvég este editorul revistei cu acelaşi nume în care săptămâna trecută a fost publicat un material semnat de fostul guvernator al Băncii Naţionale Ungare, Bod Péter Ákos, articol în care autorul a făcut aprecieri critice vizavi de politica economică a guvernului condus de Orbán Viktor.

 Imediat după apariţia articolului, conducerea fundaţiei a îndepărtat articolul de pe pagina de internet a ultimului număr al revistei şi a concediat toată redacţia, scrie portalul de ştiri index.hu. Redactorul şef al publicaţiei Századvég, Demeter Tamás, a fost informat de urgenţă că nu mai este nevoie de munca redacţiei şi că revista va avea un nou profil. Preşedintele Fundaţiei Századvég, Barthel-Rúzsa Zsolt a declarat că noua revistă va avea ca sarcină „sprijinirea direcţiei guvernului”. 

În urma acestui anunţ toţi membrii redacţiei au demisionat. Potrivit aprecierii analiştilor, revista Századvég a avut o orientare conservatoare moderată de dreapta, foarte apropiată de linia politică adoptată de guvernul Orbán – scrie săptămânalul 168 óra.

Independenţa Index.hu, în pericol

Sosirea unui om de afaceri aliat cu Viktor Orban, în acţionariatul  principalului site de ştiri din Ungaria, Index.hu, renumit pentru independenţa sa, a accentuat temerile privind libertatea editorială a publicaţiei online.

Agenţia de publicitate responsabilă cu vânzarea spaţiului publicitar pe site-ul Index.hu, principalul site independent de ştiri din Ungaria, a fost vândut către doi investitori, între care unul este omul de afaceri şi politician Jozsef Oltyan. 

Acesta este membru al Partidului Democrat Creştin KDNP, aliat al partidului Fidesz al lui Viktor Orban. Oltyan este autorul mai multor comentarii critice la adresa presei independente şi a opoziţie, inclusiv la adresa site-ului Index. Acest portal a publicat periodic investigaţii care pun sub semnul întrebării politica guvernamentală a lui Orban. 

Jurnaliştii de la Index au solicitat, marţi, apărarea independenţei lor editoriale. „Vrem doar să continuăm să facem ceea ce am făcut până acum, să producem cel mai bun ziar posibil“, a fost declaraţia lor. Pentru Agnes Urban, analist la institutul Mertek Media Monitor, sosirea unui aliat guvernamental în acţionariatul companiei şi de care depinde veniturile site-ului este un risc real pentru independenţa liniei sale editoriale.

„Probabil că se va sfârşi cu Independenţa Index“, a declarat Urban pentru AFP, spunând că publicaţia este acum „vulnerabilă“. Noii proprietari au asigurat într-un comunicat că vânzarea nu va avea nici o consecinţă asupra liniei editoriale a ziarului.

Cu toate acestea, temerile cu privire la Index sunt accentuate de seria de transformări din piaţa mass-media din Ungaria din ultimii ani: un număr tot mai mare de titluri a ajuns în mâinile apropiaţilor puterii şi au devenit releu al politicii guvernamentale sau au fost private de publicitate dacă au avut curajul să critice guvernul.

Alegerile legislative din aprilie s-au desfăşurat pe fondul „unei mass-media părtinitoare“ şi a accesului restrâns la informaţii, au denunţat observatorii OSCE. De la alegeri, mai multe publicaţii critice la adresa guvernului au dat faliment sau şi-au schimbat proprietarii. Ungaria ocupă locul 71 din 180 în Indicele Libertăţii Presei Mondiale a ONG-ului Reporteri Fără Frontiere – dar se afla pe locul 23 când Fidesz a venit la putere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”