Reacţiile lui Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea în urma atacului de la Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a scris miercuri seara, pe Facebook, că îşi exprimă întreaga solidaritate cu poporul şi guvernul britanic în urma atacului terorist care a avut loc la Londra, în timp ce Preşedintele Klaus Iohannis, a scris pe Twitter că România este alături de Marea Britanie.

„În urma atacului terorist care a avut loc astăzi, la Londra, îmi exprim întreaga solidaritate cu poporul şi guvernul britanic. Faptul că atacul a avut loc lângă clădirea Parlamentului, simbol al democraţiei şi pluralismului, arată că a fost îndreptat împotriva valorilor care stau la baza statelor europene moderne, ceea ce îl face cu atât mai condamnabil”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a transmis condoleanţe familiilor victimelor, exprimându-şi speranţa că cetăţenii români răniţi beneficiază de cea mai bună îngrijire.

„Transmit condoleanţe familiilor victimelor şi sper că toate persoanele rănite în atac, în particular cetăţenii români răniţi, beneficiază de cea mai bună îngrijire şi asistenţă medicală”, a completat liderul social-democraţilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai spus că are încredere în Guvernul Grindeanu că va monitoriza „cu atenţie” evoluţia situaţiei.

„Am încredere că Guvernul României monitorizează cu atenţie evoluţia situaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte eventualitatea apariţiei unor noi date privind cetăţeni români afectaţi de atac, precum şi pentru oferirea de asistenţă consulară tuturor cetăţenilor români afectaţi de tragicele evenimente”, a conchis Liviu Dragnea. 

Conform paginii de Facebook a Guvernului, ”premierul României este informat permanent despre starea românilor răniţi în atentatul terorist de la Londra”.

Preşedintele Iohannis a scris pe contul său de Twitter că este alături de românii răniţi în atacul teribil din Londra şi de toţi cei afectaţi şi că România este alături de Marea Britanie.

„Sunt alături de românii răniţi în atacul teribil din Londra şi de toţi cei afectaţi. Condoleanţe familiilor victimelor. RO solidară cu UK”, a scris preşedintele.

Doi cetăţeni români au fost răniţi în atacul de la Londra şi au fost transportaţi la spitale, a anunţat anterior MAE.

MAE precizează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord +44 20 76027328; +44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord monitorizează în continuare evoluţia situaţiei, menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat, miercuri, într-un comunicat că un “incident grav a avut loc în apropiere de Piaţa Parlamentului în această după-amiază, care este tratat ca un atac terorist până când poliţia” ajunge la altă concluzie, relatează BBC.

Cel puţin patru oameni au murit, inclusiv un ofiţer de poliţie înjunghiat în curtea Parlamentului şi atacatorul, a anunţat Scotland Yard.

Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi, au adăugat autorităţile.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”