Reacţii faţă de sumele imense donate pentru restaurarea Notre-Dame: „Victor Hugo s-ar bucura ca generoşii donatori să fie la fel de săritori şi pentru Mizerabilii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape un miliard de euro s-au adunat, în mai puţin de 48 de ore, din donaţiile făcute la nivel global pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris, în urma incendiului istoric ce a provocat un val de emoţii în întreaga lume. Polemici nu au întârziat să apară cu privire la sumele imense mobilizate în mare parte de către deţinătorii marilor averi din Franţa.

Criticile denunţă "operaţiunea de comunicare" a miliardarilor care au anunţat donaţii foarte importante pentru restaurarea catedralei. În faţa afluxului impresionant de donaţii, multe reacţii atrag atenţia faţă de un anume tip de „generozitate selectivă”, extrem de promptă de a se implica pentru o cauză „şic” de interes general, în timp ce se persistă în dispreţul şi indiferenţa  faţă de urgenţele şi inegalităţile sociale. 

Speranţele preşedintelui de a canaliza valurile de emoţie, printr-un apel la unitate naţională,  par a fi rapid retezate de polemici ce reactivează divizările traversate de societate în contextul mişcărilor de protest recente.

Bruno Cautrès, profesor la centrul de cercetare politică  de la SciencesPo Paris, a explicat că reacţia preşedintelui  "a arătat mai presus de toate cum el intenţionează  să depăşească criza vestelor galbene", citează The Guardian.

Potrivit politologului, aşteptările lui Macron pentru o „restaurare” profundă şi pe termen lung, nu numai a catedralei, ci şi a Franţei, ar putea fi, în cele din urmă, bine servite de dezastru.

"Este posibil ca preşedintele să se folosească de acest eveniment pentru a-şi consolida argumentele sale principale: apelul pentru pace şi unitate, nevoia imperativă de a face ca ţara să se strunească în aceeaşi direcţie, să se recunoască în sfârşit într-un" proiect naţional ", a subliniat Cautres.

Totuşi, mai multe comentarii au lansat o întreagă dezbatere cu privire la sumele importante mobilizate în mare parte de miliardari şi companii care vor să-şi asigure o imagine de „eroi”, potrivit criticilor formulate.

„Chiar nu putem face din  conservarea patrimoniului nostru naţional o strategie de comunicare aşa cum o fac unii “, s-a exprimat Manon Aubry, aflată in fruntea listei de La France Insoumise pentru alegerile europene. Ea mai denunţă „un fel de întrecere între companii, care ar da cel mai mult, în timp ce acestea revendică scutiri de impozit. (…) Am impresia că mi se afişează clasamentul companiilor şi oamenilor prezenţi în paradisuri fiscale", citează Le Monde.

Manon Aubry a mai sugerat că „cel mai simplu lucru ar fi deja ca ei să-şi plătească impozitele”.  

Philippe Martinez, secretarul general al sindicatului  CGT, şi-a arătat la rândul său indignarea : „Cu un singur click, 200 de milioane, 100 de milioane. Iată inegalitatea din această ţară pe care nu mai contenim  s-o denunţam. Dacă sunt capabili să doneze zeci de milioane pentru a reconstrui Notre Dame, să nu mai spunem că nu există bani pentru a face faţă urgenţei sociale. Banii nu curg pentru toţi la fel", a insistat liderul sindical.

Acesta face referire la donaţiile anunţate de societatea de investiţii Artemis, controlată de  François Pinault, al treilea cel mai bogat om din Franţa, urmată de LVMH condusă de familia Arnault, prima avere din Franţa, care a anunţat la rândul său o donaţie de 200 de milioane. Familia Bettencourt-Meyers, fondatoare a grupului L'Oréal, precum şi alte companii ca Total, Société Générale sau donatori din străinătate, americani generoşi, dar şi români deopotrivă, primarul Bucureştiului inclusiv,  s-au precipitat într-un suflu în sprijinul restaurării şi al unei solidarităţi naţionale şi internaţionale care pare să nu încânte pe toată lumea.

„Aş vrea să existe acum o mobilizare echivalentă pentru milioane de femei, bărbaţi, copii, familii care formează împreună o catedrală umană, care ar  trebui să fie, de asemenea, protejată“, a comentat şi liderul partidului socialist, Olivier Faure.

Şi pe reţelele sociale, mulţi utilizatori în dificultăţi financiare se plâng de precaritate, deoarece „cuferele sunt goale“, citând  expresia ce circulă des în faţa revendicărilor. 

"După 5 luni în stradă, iata şi decalajul total.", s-a indignat  Ingrid Levavasseur, una dintre figurile mişcării „vestelor galbene”, într-o postare pe Facebook.

„Să ne întoarcem la realitate ! Inerţia marilor companii în faţa mizeriei sociale e scandaloasă, în timp ce se demonstrează capacitatea de a strânge „o grămadă de bani”  într-o singură noapte pentru Notre-Dame ", a mai completat Levavasseur, citată de BFM TV, amintind prin expresia „o grămadă de bani” modul în care Emmanuel Macron s-a exprimat cu privire la sumele alocate ajutoarelor sociale.

"Victor Hugo mulţumeşte tuturor donatorilor generoşi ce sunt pe cale să salveze Notre-Dame de Paris şi  s-ar bucura ca aceştia să se arate la fel de săritori şi faţă de  Mizerabilii", a mai scris şi eseistul Ollivier Pourriol, într-o postare pe Twitter, evocând celebra carte scrisă de Victor Hugo, care a devenit bestseller după incendiul izbucnit luni seară la catedrala din Paris.

Citeşte şi:

Notre Dame a fost la 30 de minute de distrugerea completă. Primele dezvăluiri ale muncitorilor care restaurau catedrala

Pompierii francezi i-au răspuns lui Trump de ce nu au folosit avioane-cisternă pentru a stinge incendiul de la Notre-Dame

„Îngerul de la Notre-Dame“: un preot erou şi-a riscat viaţa pentru a salva Coroana cu Spini a lui Iisus 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă