Reacţia Belarusului după noile sancţiuni impuse de UE şi SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestaţie a opozanţilor regimului Lukaşenko FOTO Arhivă

Belarusul consideră noile sancţiuni care i-au fost impuse de Occident drept o ”declaraţie de război ecomomic”, avertizează marţi, într-un comunicat, Ministerul belarus de Externe, relatează Reuters.

Puterile occidentale au impus luni o serie de noi sancţiuni, în cadrul unei acţiuni coordonate vizând oficiali, legiuitori şi miniştri din administraţia preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, care a ordonat unui avion de vânătoare belarus să oblige un avion aparţinând companiei irlandeze low-cost Ryanair să aterizeze la Minsk, la 23 mai, în ceea ce ce Occidentul denunţă un act de piraterie aeriană de stat.

Minskul denunţă faptul că aceste sancţiuni urmează să aibă un impact negativ asupra intereselor cetăţenilor belaruşi şi avertizează că este nevoit să adopte măsuri care ar putea afecta negativ, la rândul lor, cetăţeni şi întreprinderi din Occident.

Uniunea Europeană (UE) îşi continuă „acţiunile distrugătoare deliberate împotrova populaţiei” cu scopul de a „seca financiar regimul” Lukaşenko.

„În fapt, acest lucru este o declaraţie de război economic”, avertizează diplomaţie belarusă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!