Războiul din Ucraina a accelerat „paramilitarizarea” Rusiei. Analiza Ministerulului britanic al Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii cel puţin 20 de ani, Rusia a înregistrat o proliferare a grupurilor paramilitare provenite din forţele sale armate regulate, potrivit analizei de vineri a Ministerului Apărării al Regatului Unit, informează dpa, preluată de Agerpres.

Paramilitarii Wagneri au jucat un rol însemnat pe frontul estic FOTO PROFIMEDIA

"Această 'paramilitarizare' s-a accelerat în mod dramatic de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina şi este una semnificativă în special în Peninsula Crimeea", se arată în cea mai recentă analiză a ministerului britanic.

"Liderul Crimeei ocupate de Rusia, Serghei Aksionov, a jucat un rol esenţial în formarea câtorva unităţi locale, care clamează adesea afilierea cu tradiţia kazacilor", a subliniat ministerul de la Londra, cu referire la comunităţile ce obişnuiau să se stabilească pe teritoriul Ucrainei actuale alături de alte locuri.

"Majoritatea au un fel de statut semi-oficial, ca unităţi de rezervă ale armatei regulate. Aksionov este probabil dornic să-şi lustruiască acreditările patriotice recrutând combatanţi, însă în acelaşi timp el este probabil îngrijorat de abilitatea armatei regulate de a apăra peninsula", mai notează Ministerul Apărării britanic în actualizarea sa de vineri.

Potrivit ministerului britanic, principalul element al garnizoanei Rusiei "este în prezent desfăşurat majoritar în afara peninsulei (Crimeea) şi a înregistrat pierderi grele".

Serghei Aksionov și-a înființat în peninsulă propria companie militară privată, "Konvoi", care  condusă de Konstantin Pikalov, mâna dreaptă a fondatorului PMC Wagner, Evgheni Prigojin, relatează Ukrinform.

Mai multe pentru tine:
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul