Războiul declaraţiilor între Turcia şi Germania. „Cei care se joacă cu Turcia nu ajung bine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul german de Externe Guido Westerwelle l-a convocat pe ambasadorul Turciei la Berlin, pentru a se plânge de declaraţiile făcute de ministrul turc pentru Afaceri Europene, Egemen Bagis, anunţă „Der Spiegel”. Un purtător de cuvânt a declarat că remarcile cele mai noi ale lui Bagis, conform cărora Angela Merkel critică Turcia pentru a-şi asigura voturile simpatizanţilor dreptei germane, la alegerile din septembrie, sunt „inacceptabile“.

Guido Westerwelle, ministrul german de Externe, consideră că afirmaţiile sunt „orice, dar nu europene.“ Se pare că vorbele dure ale ministrului turc pentru Afaceri Europene au mers prea departe pentru guvernul de la Berlin. Westerwelle se afla astăzi într-o vizită scurtă în Ucraina, astfel că ambasadorul Hüseyin Avni Karslioglu va fi întâmpinat de alt oficial al Ministerului de Externe.

În această săptâmână, cancelarul Angela Merkel şi-a exprimat îngrijorarea faţă de acţiunile forţelor de securitate din Turcia împotriva protestatarilor din Istanbul şi alte oraşe. Merkel a declarat că a fost şocată de măsurile luate de poliţie, pe care le-a catalogat ca fiind „prea dure“.

Pentru ministrul turc al Afacerilor Europene un asemenea criticism a depăşit limita. „Dacă doamna Merkel caută un subiect politic pentru alegerile ei, acel subiect nu ar trebui să fie Turcia.“ afirmase joi Egemen Bagis în faţa reporterilor. „Dacă doamna Merkel s-ar uita mai atent, ar vedea că cei care se joacă cu Turcia nu ajung bine.“ a concluzionat Bagis.

O sursă apropiată ministrului de Externe a declarat că „Westerwelle este dezamăgit şi iritat de limbajul folosit, care este orice altceva, numai european nu.“

Joi noaptea, vorbind la un eveniment în Hamburg, organizat de Der Spiegel, ministrul german de Externe a afirmat că un asemenea limbaj nu ar trebui folosit în relaţiile dintre state. De asemenea, el a mai declarat că guvernul turc nu ar trebui să „se teamă“ de formarea unei societăţi civile. În schimb, oficialii trebuie să fie mulţumiţi de o asemenea evoluţie, „mai ales dacă vor să devină parte a Europei.“

Săptămâna viitoare, UE este aşteptată să decidă dacă va relua discuţiile despre aderarea Turciei, prin deschiderea unui nou capitol în negocieri, prin dezvoltarea unor politici europene regionale şi distribuirea unor fonduri.

Partidul lui Merkel se opune de mult timp integrării Turciei în UE, însăşi Merkel dorind mai degrabă un „parteneriat privilegiat“, decât un membership cu drepturi depline pentru statul turc.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum