Război în Ucraina. O nouă rundă de negocieri la Istanbul. Ce-şi propun să obţină cele două părţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

O delegaţie ucraineană a sosit, marţi, la Istanbul, Turcia, pentru discuţii de pace cu omologii lor ruşi, transmite BBC. Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT).

Delegaţia este condusă de ministrul apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov, precum şi de Mihail Podolyak, şeful biroului preşedintelui.

Echipa de negociere spune că prioritatea lor principală este să asigure o încetare a focului, deşi există scepticism cu privire la probabilitatea acestui lucru.

Discuţiile faţă în faţă, primele în mai mult de două săptămâni, vor fi găzduite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Întâlnirea este programată să înceapă marţi la ora locală 10:00 (07:00 GMT).

Printre altele, Rusia cere Ucrainei să renunţe la orice intenţie de aderare la NATO - o problemă asupra căreia preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este dispus să facă compromisuri.

Alte probleme spinoase care se aşteaptă să fie discutate includ soarta regiunilor controlate de separatişti din estul Ucrainei, precum şi statutul Crimeei, care a fost anexată oficial de Rusia în 2014.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său rus, Vladimir Putin, „au convenit că următoarea întâlnire a delegaţiilor ruse şi ucrainene va avea loc la Istanbul”, se preciza într-un comunicat al Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei turce, publicat duminică. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele