Război în Ucraina. Negocieri ruso-ucrainene vor începe astăzi la graniţa cu Belarusul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Război în Ucraina

Negocierile dintre Rusia şi Ucraina vor începe luni dimineaţa devreme la graniţa dintre Ucraina şi Belarus, potrivit informaţiilor furnizate de surse din ambele ţări, citate de presa rusă şi ucraineană.

"Nu este o amânare, întâlnirea va avea loc dimineaţă din cauza unei probleme logistice de partea ucraineană", a spus o sursă citată de agenţia rusă de presă TASS.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serghei Nikiforov, a declarat duminică pentru portalul nv.ua că din cauza măsurilor logistice complexe şi a necesităţii de a garanta siguranţa delegaţiei ucrainene va mai dura câteva ore pentru ca aceasta să ajungă la locul întâlnirii.

Ambele ţări au anunţat duminică că vor negocia în Belarus, un aliat ferm al Moscovei.

Ucraina a informat că va face acest lucru necondiţionat la punctul de control Aleksandrovka (Belarus)-Vilcea (Ucraina), iar Minskul va fi responsabil pentru siguranţa delegaţiei ucrainene.

Preşedintele Ucrainei a explicat că a fost de acord cu această întâlnire "pentru ca ulterior niciun cetăţean al Ucrainei să nu aibă nici cea mai mică îndoială că eu, în calitate de preşedinte, nu am încercat să opresc războiul când totuşi exista o şansă, fie ea şi mică".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG