Raport: Hezbollahul a finanţat atentatul antiisraelian din Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinci turişti israelieni şi doi bulgari au fost ucişi în atentatul de la Burgas

Mişcarea şiită Hezbollah, susţinută de Iran, probabil a finanţat atentatul comis în iulie 2012 în staţiunea bulgară Burgas, anunţă ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, la finalul investigaţiei, informează site-ul Novinite.com.

Oficialul bulgar a făcut aceste declaraţii la finalul şedinţei de şase ore a Consiliului Consultativ pentru Securitate Naţională.

Este prima dată când autorităţile bulgare menţionează numele mişcării şiite Hezbollah în legătură cu atacul terorist antiisraelian comis în iulie 2012.

Ţvetanov a precizat că au fost identificaţi doi dintre cei trei islamişti care au comis atentatul din iulie 2012. Cei doi aveau paşapoarte eliberate din Canada şi Australia, dar din 2006 locuiseră în Liban, situaţie care sugerează că erau membri ai mişcării şiite libaneze Hezbollah. Cinci turişti israelieni şi un şofer de autocar bulgar au fost ucişi în atentatul comis la Burgas pe 18 iulie 2012. A şaptea persoană decedată se presupune că este autorul atacului sinucigaş.

Israelul a atribuit de la început atentatul mişcării şiite Hezbollah, susţinută de Iran, un inamic declarat al statului evreu.
 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat