Raport: Dosarele de pe rolul CEDO s-au înmulţit în 2016 din cauza plângerilor formulate împotriva României, Ungariei şi Turciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plenul CEDO FOTO Arhivă

Numărul dosarelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a crescut considerabil în cursul anului 2016 ca urmare a plângerilor împotriva României, Ungariei şi Turciei, anunţă instituţia cu sediul la Strasbourg într-un raport prezentat astăzi.

Conform unui bilanţ prezentat de preşedintele CEDO, Guido Raimondi, România ocupă al treilea loc pe lista ţărilor împotriva cărora s-au pronunţat cele mai multe decizii în cursul anului trecut şi care se fac vinovate de cel puţin o încălcare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În 2016, CEDO a luat decizii împotriva României în 86 de dosare. Pe primul loc este Rusia (228 de decizii), urmată de Turcia (88 de decizii). România este urmată de Ucraina (73 de decizii), Grecia (45) şi Ungaria (41).

Raimondi a spus că volumul cazurilor noi ajunse pe rolul CEDO era în scădere în 2014 şi 2015, dar a crescut considerabil anul trecut.

„S-a ajuns aici ca urmare a situaţiei din trei ţări: Ungaria şi România, din cauza plângerilor legate de condiţiile de detenţie, şi Turcia, în special după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016“, deplânge preşedintele Curţii de la Strasbourg.

În bilanţul făcut public de preşedintele CEDO se mai arată că la 31 decembrie 2016 îşi aşteptau rezolvarea în forul european 79.750 de cazuri, cu 23% mai multe decât la sfârşitul lui 2015. Cele mai multe dosare vizează Ucraina (22,8%), urmată de Turcia (15,8%) Ungaria (11,2%), Rusia (9,8%) şi România (9,3%).

Plângerile venite din Turcia ar putea bloca activitatea CEDO 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a primit câteva mii de plângeri privind abuzuri comise în Turcia, după tentativa de lovitură de stat din vara anului trecut, a declarat pentru agenţia de presă DPA o judecătoare a Curţii de la Strasbourg, potrivit Agerpres.

Celor aproximativ 5000 de plângeri depuse la CEDO după puciul eşuat din 15-16 iulie 2016 li s-ar putea adăuga alte câteva mii, ceea ce ar bloca activitatea Curţii, a afirmat Isil Karakas.

Aceasta şi-a exprimat speranţa ca judecătorii Curţii Constituţionale a Turciei să trateze cazurile care-i sunt aduse în atenţie în conformitate cu legislaţia în vigoare privind drepturile omului.

Peste 40.000 de persoane au fost arestate în legătură cu tentativa de puci din Turcia. În prezent, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan poate guverna prin decrete, în condiţiile menţinerii stării de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete