Rămășițele lui Matei Corvin au fost găsite. Rege al Ungariei cu origini românești, a creat cea mai de temut armată de mercenari din istoria Europei

0
Publicat:

Rămășițele regelui Matei Corvin, unul dintre cei mai emblematici regi ai Ungariei, au fost găsite la un sit memorial național din Székesfehérvár. El a avut rădăcini româneștii, fiind născut în orașul Cluj-Napoca. Descoperirea urmează să fie confirmată de ADN.

Ansamblul statuar Matei Corvin este amplasat în Piața Unirii din Cluj Napoca Foto: Google Maps

Potrivit Archeology News, descoperirea se concentrează pe un craniu etichetat „individ I/10”, excavat în 2002 de pe locul fostei Bazilici a Fecioarei Maria. Bazilica, cândva locul de încoronare și înmormântare al regilor maghiari medievali, a fost distrusă la începutul secolului al XIX-lea, după secole de neglijare și deteriorare, inclusiv de către turcii otomani.

În 2024, Gábor Emese de la Centrul de Cercetare Gyula László a creat o serie de reconstituiri grafice pornind de la craniile găsite la bazilică. Un craniu a ieșit în evidență. Structura facială a individului I/10 avea o asemănare stranie cu craniul lui János Corvinus - fiul nelegitim, dar recunoscut al lui Matei - ale cărui rămășițe au fost găsite anterior în Lepoglava, Croația.

Pentru a testa teoria, echipa lui Emese a construit un model 3D și a realizat o reconstrucție facială plastică științifică completă a craniului. Aceste date, lipsite de orice informații de identificare, au fost trimise antropologului criminalist german Martin Trautmann pentru o analiză independentă. Trautmann a fost de acord cu analiza lui Emese. În opinia sa de expert, cele două cranii proveneau probabil de la persoane strâns înrudite.

Totuși, oficialii maghiari îndeamnă la prudență.   „Afirmațiile făcute în presă cu privire la scheletul regelui Matthias nu sunt încă confirmate. Verificarea științifică a ipotezei este în curs. Vom fi în măsură să facem o declarație finală după verificare”, a declarat Institutul de Cercetare Maghiar. 

O confirmare finală va depinde de testele ADN.

Din fericire, oamenii de știință au deja markeri genetici de la János și Kristóf Corvin - descendenți ai lui Matei- datorită cercetărilor anterioare efectuate în 2021. Acest lucru le oferă cercetătorilor un punct de referință pentru următorii pași.

Cine a fost Matei Corvin

Matei Corvin a fost rege al Ungariei și Croației între 1458 și 1490. Este cel mai bine cunoscut pentru că a avut una dintre primele armate permanente din Europa, a alungat invadatorii otomani și a reformat sistemul judiciar. A fost un patron al științei și culturii și a fondat faimoasa Bibliotheca Corviniana, sfidând vechea nobilime prin promovarea talentului în detrimentul nașterii.

Viitorul rege s-a născut în 1443 la Cluj. A fost fiul celebrului Ioan de Hunedoara, mare feudal transilvănean, regent al Ungariei și erou al creștinătății. Matei Corvin a luat tronul, după o tinerețe zbuciumată într-un context dinastic dificil pentru Coroana Maghiară.

„Într-un document de donație al posesiunii Hunedoara, datat la 18 octombrie 1409 apar nominalizați Voyk sau Woyk, filius Serbe ori Serba, cu frații săi Magas și Radul, vărul lor Radul și fiul lui Woyk, anume Iohannes. Fiind vorba despre români, variantele în limba română ale acestor nume, trebuie să fi fost Voicu, Șerbu sau Șerban, Mogoș, Radul și Ioan sau Iuon. Cu alte cuvinte, străbunicul regelui Matia s-a numit Șerbu (Șerban), bunicul Voicu, unchii Mogoș și Radul, iar tatăl Ioan (Iuon)”, potrivit Wikipedia.

A creat „Legiunea Negre”, cea mai de temut armată de mercenari din istoria Europei

Așa cum „Adevărul” a relatat, Matei Corvin a ridicat cea mai puternică armată de mercenari a Evului Mediu. Formată din oameni căliți în focul luptei, bine echipați și plătiți, regele Ungariei, a semănat teroare în Europa Centrală. Ba chiar a reușit imposibilul, cucerind Viena. 

„Legiunea neagră” a Ungariei creată de Matei Corvin a fost o armată în adevăratul sens al cuvântului. Era formată însă exclusiv din mercenari. Erau „soldați ai norocului” din cele mai fierbinți zone de război, luptători cu forță fizică, experiență foarte mare și o pricepere aparte în meseria armelor. Majoritatea erau cehi, sârbi, slovaci, polonezi și nemți.

Din 1480, în „Legiunea Neagră” au fost acceptați și ungurii. Această puternică armată formată din aproximativ 28.000 de luptători. Majoritatea o forma cavaleria, adică 20.000 de oameni. Infanteria era formată din 8000 de războinici. Această armată era condusă de Ioan Haugwitz „Cel Negru", de unde s-ar fi tras și numele companie

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget