Rămas-bun, Danemarca? Feroezii şi aspiraţia independenţei

„Se împlinesc 600 de ani de când Danemarca ne ocupă. E suficient!“. De pe vechea sa goeletă reparată, Birgir Enni, un pensionar de 69 de ani, vorbeşte răspicat şi direct, rezumând aspiraţia către independenţă a unei părţi a populaţiei din Insulele Feroe, relatează AFP.

Pierdut în Atlanticul de Nord la peste 1.100 de kilometri de puterea tutelară, Feroe, un arhipelag autonom din 1948, are deja un drapel - o cruce roşie cu margine albastră pe un fundal alb -, o cultură, o limbă, derivată din nordica veche, vorbită cândva de vikingi, dar şi propriile instituţii.

„Nu suntem danezi şi nici nu vom fi vreodată (…). Suntem feroezi şi punctum“, spune ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului, Poul Michelsen, liderul Partidului Progresului, o mică formaţiune separatistă.

„Independenţa se conturează zi de zi. În fiecare zi, noi ne apropiem de ea preluând tot mai multe responsabilităţi. Distanţa dintre Danemarca şi Feroe creşte natural“, explică el din biroul său din Torshavn, reşedinţa acestui tărâm străpuns de fiorduri şi munţi scunzi păscuţi de oi şi înveliţi în ceaţă.

Odată cu încheierea delegării chestiunilor de migraţie către autorităţile locale, autorităţile daneze vor mai rămâne responsabile doar de problemele de apărare şi unele aspecte monetare, judecătoreşti şi de politică externă.

O economie înfloritoare

Alcătuit din forma'iuni politice dreapta şi stânga, separatişti şi unionişti, Guvernul local este în prezent în ultima fază a întocmirii unei Constituţii, un act menit să cuprindă specificul feroez şi văzut ca o ultimă piesă a unui puzzle de emancipare.

Textul, negociat timp îndelungat şi cu dificultate, a fost făcut în aşa fel încât să conţină un consens cât mai larg posibil, urmând să consacre dreptul feroezilor la autodeterminare, notează AFP.

„Danemarca nu mai este un stăpân sever“, recunoaşte Hanna Jensen, membră fondatoare a Partidului Progresului. „Are propriile aşteptări, nevoi şi interese. (…) Ştiu că încearcă să ţină cont de nevoile, aşteptările şi dorinţele noastre, dar ne ciocnim adesea“, adaugă ea.

Acest conflict de interese s-a observat mai ales în cursul unei dispute legate de cotele de pescuit, la începutul anilor 2010, când Danemarca a fost nevoită să se alăture boicotului impus de UE asupra peştelui din Feroe, care nu face parte din blocul comunitar.

Acest episod a lăsat amintiri neplăcute în rândul feroezilor, care îşi datorează existenţa în primul rând mării.

Datorită mării, dar şi agriculturii şi turismului, Feroe are parte de o prosperitate economică care contrastează cu dificultăţile Groenlandei, o altă provincie daneză.

Rata şomajului este extrem de scăzută, PIB-ul pe cap de locuitor îl depăşeşte pe cel al metropolei, iar autorităţile feroeze chiar au cerut Guvernului de la Copenhaga să îngheţe 642 de milioane de coroane (86 de milioane de euro) la subvenţiile sale anuale, scăzând astfel ponderea lor în economia locală.

Populaţia, divizată

Un vânt de afirmare culturală suflă pe acest arhipelag încă de la sfârşitul secolului XIX. Cu toate acestea, feroeza a devenit limbă oficială abia în 1937.

Al Doilea Război Mondial a stimulat apoi dorinţa de libertate, căci Feroe, invadat de armata britanică, s-a autoadministrat o perioadă, în timp ce Danemarca s-a aflat sub ocupaţia naziştilor.

În 1946, la un an de la încheierea războiului, separatiştii obţin victoria într-un referendum, dar Copenhaga răspunde în scurt timp cu dizolvarea Løgting, Parlamentul feroez.

În portul Torshavn, printre străzi înguste şi case cu acoperişuri verzi, părerile sunt împărţite, reflectând fidel situaţia din sondaje.

„Nu am nicio problemă să fim într-o uniune cu Danemarca“, afirmă Øssur Hovland, un pensionar de 71 de ani. „Suntem 50.000 de persoane, e mai practic să facem parte dintr-o naţiune de 5 milioane de locuitori“, explică el.

Birgir Enni nu este de acord cu el. „Suntem atât de departe de tot şi avem atât de mută bogăţie aici. Nu avem nevoie de nimic şi de nimeni“.