Rachete cu instrucțiuni de predare pentru ruși: „Îi așteaptă moartea”

0
Publicat:

Armata ucraineană lansează rachete cu instrucțiuni de predare către ruși, anunță Hanna Maliar, ministrul adjunct al Apărării în Ucraina.

Rachete cu instrucțiuni pentru ruși / Foto YahooNews.com

„Acesta este una dintre modalitățile de informare a inamicului în zonele fără conexiune la internet, respectiv lansarea rachetelor cu pliante cu instrucțiuni.

Înainte de a avansa, armata ucraineană le oferă ocupanților ruși o ultimă șansă de a se preda Altfel, singurul lucru care îi așteaptă pe pământul ucrainean este moartea”, a anunțat Maliar pe Facebook.

Instrucțiunile oferite de ucraineni / Foto YahooNews.com

Hanna Maliar a postat un videoclip care arată proiectile pline cu pliante, care îi îndeamnă pe ruși să se predea, fiind instrucțiuni despre modul în care o pot face.

Fiecare proiectil conține 1.500 de astfel de pliante. Acestea sunt lansate de la sistemele de rachete RM-70 Vampire, furnizate de Cehia, scrie Yahoo.news.