Putin: Nu Rusia este responsabilă pentru criza energetică din Uniunea Europeană

0
Publicat:

Liderul de la Kremlin a negat, vineri, că țara sa are legătură cu criza energetică din Europa și a afirmat că în cazul în care țările din UE vor mai mult gaz, ar trebui să solicite Ucrainei să deschidă gazoductele și, totodată, să fie ridicate sancțiunile care împiedică deschiderea conductei Nord Stream 2 prin Marea Baltică, relatează Reuters.

Vladimir Putin susține că Rusia își va îndeplini obligațiile energetice. FOTO EPA EFE

  Vorbind la un summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) în Uzbekistan, Putin a învinuit şi ceea ce el a numit „agenda verde" pentru criza energetică şi a insistat că Rusia îşi va îndeplini obligaţiile energetice, scrie Agerpres.

 Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Bulgaria şi Polonia după ce ele au refuzat să plătească în ruble şi nu în valuta contractului, aminteşte Reuters.

De asemenea, Moscova a închis gazoductul Nord Stream 1, care duce gaz în Germania şi spre alţi clienţi europeni, argumentând că sancţiunile occidentale împiedică reparaţii vitale.

 Clienţii occidentali resping această justificare ca fiind un fals pretext pentru represalii economice împotriva ţărilor care au impus sancţiuni Rusiei, notează Reuters. 

  Printre altele, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că el încă nu a decis dacă va participa personal la un summit al Grupului celor 20 de naţiuni în Indonezia în noiembrie. 

Cu toate acestea, Putin, vorbind cu reporterii în Uzbekistan după summitul regional, a spus că Rusia va fi reprezentată la reuniune, adaugă Reuters.   

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne