Putin a găsit un nou traseu pentru gazoductul South Stream

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul lunii mai, în timpul vizitei liderului de la Kremlin Vladimir Putin în Grecia, va fi lansat un nou proiect de tranzitare a gazelor ruseşti prin Marea Neagră, Bulgaria, şi Grecia care va folosi viitorul gazoduct pe fundul Mării Ionice între Grecia şi Italia, scrie publicaţia bulgară Standard.

Gazoductul „South Stream”, la care Bulgaria a renunţat în 2014, va putea renaşte sub o altă formă. Printre proiectele energetice ce vor fi prezentate de preşedintele rus Putin în timpul vizitei sale la Atena se află şi o varianta nouă a gazoductului ce va traversa Marea Meagră. De data această conducta va continua spre Europa Centrală nu prin fosta Iugoslavia ci prin Grecia.

La finele lui februarie, la Roma, a fost semnat memorandumul pentru construcţia gazoductului ITGI - interconnector Turcia - Grecia - Italia. Tronsonul maritim al proiectului este denumit „Poseidon” şi va fi construit de compania italiană Edison SpA şi cea elenă DEPA.

Odată cu deteriorarea relaţiilor între Moscova şi Ankara, Rusia a întors din nou ochiii spre varianta bulgară a gazoductului de tranzit ce va ocoli Ucraina. În acest mod ITGI a devenit IGI ce va fi construit, spre deosebire de vechiul proiect „South Stream”, cu respectarea legislaţiei europene, scrie cotidianul sofiot „Standard”.

Idea lui Putin corespunde noii strategii energetice a guvernului Borisov ce prevede realizarea la Varna a nodului regional „Balkan” de distribuire a gazelor.

Rusia doreşte să participe la privatizarea mai multor companii elene printre care cea de gaze DEPA şi cea a petrolului ELPE.

După renunţarea la proiectele „South Stream” şi „Turk Stream” Moscova caută o nouă varianta pentru tranzitul său de gaze spre Europa centrală şi de sud. În acest mod ea va putea răspunde concurenţei gazelor azere ce vor ajunge în Europa prin gazoductul transadratic TAP.

În pofida opoziţiei Bruxelles-ului şi a Washingtonului, Moscova a primit sprijinul Greciei şi Italiei pentru realizarea gazoductului. În acest scop a şi fost semnat un memorandum, scrie cotidianul „Standard”.

La început de an, preşedintele Comisiei energetice a Dumei de stat, Pavel Zavalni, a anunţat că proiectul gazoductului subacvatic până la Varna este de fapt îngheţat şi poate fi reluat oricând.

Premierul bulgar Boiko Borisov a precizat că „Vladimir Putin ştie foarte bine că oprirea proiectului se datorează nu poziţiei antiruse a Bulgariei ci faptului că în calitatea sa de membra loială a Uniunii Europene ea respectă întocmai prevederile pachetului energetic nr. 3”.

Fostul ambasador bulgar la Moscova, Ilian Vasilev, a avertizat că, în urma înrăutăţirii relaţiilor cu Turcia, Rusia va încerca reînvierea nu numai a proiectului „South Stream”, dar şi a conductei de petrol Burgas-Alexandroupolis.

Liderul Partidului socialist, Mihail Micov, a declarat că schimbarea în relaţiile între Moscova şi Ankara oferă şanse noi Bulgariei. Moscova are nevoie de rute sigure pentru exportul său de petrol şi gaze şi Sofia i le poate oferi.

Proiectul Nord Stream 2 ar trebui să fie evaluat din perspectiva geopolitică şi economică

Proiectul Nord Stream 2 este împotriva obiectivelor Uniunii Energetice, afectează solidaritatea între statele membre şi ar trebui să fie evaluat din perspectiva geopolitică şi economică – susţin eurodeputaţii.

 Comisarul pentru energie, Miguel Arias Cañete, a spus în Parlamentul European că proiectul ar putea să modifice piaţa actuală şi că deja Comisia Europeană a contactat autorităţile germane pentru a obţine toate informaţiile necesare pentru a evalua proiectul. 

Proiectul Nord Stream 2, iniţiat de un consorţiu condus de compania rusă Gazprom, are ca scop construirea de noi conducte de transport de gaz care ar dubla capacitatea conexiunii actuale Nord Stream din Rusia către nordul Germaniei, pe sub Marea Baltică.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”