Reacția proprietarului celui mai mare acvariu cilindric din lume care a explodat la Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania care deţine cel mai mare acvariu cilindric din lume, care a explodat vineri în interiorul unui hotel din Berlin, şi-a exprimat „consternarea faţă de accident”.

Așa arăta cel mai mare acvariu cilindric din lume înainte de a exploda FOTO Shutterstock

Deocamdată, cauza exploziei produse la uriaşul cilindru plin cu apă este „total neclară”, a spus un purtător de cuvânt al Union Investment, Fabian Hellbusch, relatează Agerpres.

FOTO Profimedia

În prezent, încercăm să obţinem o imagine mai precisă a situaţiei şi a prejudiciului cauzat în coordonare cu poliţia şi pompierii la faţa locului”, a adăugat el, potrivit dpa.

Regretăm profund că un număr mare de peşti ţinuţi în Aquadom au murit din cauza distrugerii cilindrului din acrilic şi a scurgerii de apă”, a spus compania.

Alte acvarii mai mici nu au fost distruse, a precizat compania. Lucrări de construcţie şi o revizie generală la Aquadome au avut loc în 2019 şi 2020. După o pauză impusă de coronavirus, acvariul a fost redeschis în 2022.

Un hotel și străzile din apropiere, inundate

Acvariul care conținea un milion de litri de apă și se afla în holul hotelului Radisson Blu din centrul Berlinului s-a spart, vineri, inundând hotelul și străzile din apropiere.

De asemenea, resturi de la spargere au fost împrăștiate pe strada din fața clădirii, care a fost închisă din cauza inundațiilor.

Brigada de pompieri din Berlin a declarat că peste 100 de pompieri au intervenit și nu este clar ce a cauzat spargerea acvariului.

Autoritatea de transport public din Berlin a declarat că strada Karl-Liebknecht din fața hotelului a fost închisă din cauza "cantității extreme de apă de pe carosabil".

Acvariul a fost modernizat în urmă cu doi ani, iar în interior a fost construit un lift cu pereți transparenți pentru a fi folosit de vizitatori. Unele dintre camerele din hotel au vedere la acesta.

Poliția a declarat că s-au produs "pagube maritime incredibile" și că două persoane au fost rănite de cioburile de sticlă.

Imaginile de pe rețelele de socializare au arătat pagube uriașe în foaierul hotelului, scrie BBC.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete