Prinţul William a explicat ce schimbări vrea să aducă monarhiei: „Viaţa ne pune la încercare”

0
0
Publicat:

Prinţul William a declarat că protejarea familiei a fost pentru el o prioritate atunci când soţia lui, Kate, şi tatăl, regele Charles, s-au îmbolnăvit, mărturisind totodată că va încerca să modernizeze monarhia atunci când va deveni suveran.

Moştenitorul tronului britanic a afirmat într-un dialog cu Eugene Levy, în cadrul unei emisiuni de călătorii pe care o realizează actorul canadian, că s-a simţit uneori „copleşit” de problemele de familie şi că şi-a luat angajamentul să-şi protejeze copiii de intruziunea excesivă a mass media, scrie, vineri, Reuters, citată de Agerpres.

„Mă simt puţin copleşit”

„Îngrijorarea sau stresul legate de probleme de familie mă copleşesc destul de mult”, a declarat prinţul, în vârstă de 43 de ani, în dialogul cu vedeta serialului „Schitt's Creek

„Când e vorba despre lucruri care au legătură cu familia, atunci mă simt puţin copleşit - şi cred că majoritatea oamenilor se simt aşa - pentru că e ceva mai personal”.

În 2024, atât Kate, cât şi regele, acum în vârstă de 76 de ani, au început un tratament împotriva cancerului. William a spus că a fost cel mai dificil an din viaţa lui. Soţia lui se află însă acum în remisiune.

„Viaţa ne pune la încercare. Poate fi plină de provocări în anumite momente, iar faptul că le putem depăşi, ne face să fim ceea ce suntem. Sunt foarte mândru de soţia mea şi de tatăl meu pentru felul în care au făcut faţă situaţiei anul trecut. Copiii mei s-au descurcat şi ei excelent”, a spus el.

Prințul a făcut destăinuirile în timp ce i-a arătat actorului Castelul Windsor, reşedinţa regală situată la vest de Londra, unde regele Charles l-a primit de preşedintele american Donald Trump luna trecută. William l-a dus pe Levy şi la un pub local.

William a mărturisit cât de mult l-a afectat boala soției. FOTO GettyImages

Discuţia a inclus şi momente destinse. William a spus că a fost un mare fan al seriei de filme de comedie „American Pie”, dar  a vorbit şi despre viaţa ca membru al familiei regale şi despre viziunea sa pentru viitor.

„Am promis că răul pe care acest lucru îl poate aduce vieţii unei familii nu îmi va afecta niciodată familia„

Prințul a amintit de mediatizarea intensă a destrămării căsătoriei dintre tatăl şi mama lui, regretata prinţesa Diana, spunând că media a fost prezentă „în tot, efectiv peste tot”.

„Am promis că răul pe care acest lucru îl poate aduce vieţii unei familii nu îmi va afecta niciodată familia. Aşa că stabilesc o poziţie foarte fermă în legătură cu limita până la care pot merge lucrurile, iar cei care o încalcă, voi lupta împotriva lor'', a spus prinţul.

William a mai spus că nu s-a gândit foarte mult la faptul de a deveni rege, dar a recunoscut că intenţionează să îndeplinească acest rol într-un mod diferit.

„Cred că pot afirma că schimbarea se află pe agenda mea. Schimbarea în bine. E partea care mă entuziasmează, ideea de a aduce o schimbare. Nu o schimbare radicală, ci schimbări care cred eu că trebuie să aibă loc”.

Episodul din emisiunea „The Reluctant Traveler With Eugene Levy” în care a fost invitat William urmează să fie difuzat vineri pe Apple TV+.

Mai multe pentru tine:
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat