Prinţul George va fi botezat la 23 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kate Middleton, ţinându-şi în braţe nou-născutul

Prinţul George, al treilea în linia de succesiune la tronul britanic, va fi botezat de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, la 23 octombrie, a anunţat Palatul Kensington.

Fiul ducelui şi ducesei de Cambridge va fi creştinat în cadrul unei ceremonii care se va ţine în Capela Regală din Palatul St. James, informează Sky News. Palatul Kensington a anunţat că la botez vor participa „membrii apropiaţi ai ambelor familii”, însă nu au fost precizate nume.

Capela Regală, unde a fost botezată în 1988 Prinţesa Beatrice de York, prima femeie în linia de succesiune la tronul britanic, a fost „alegerea cuplului”.

Prinţul George s-a născut la 22 iulie, la Londra. De la naşterea sa, părinţii nou-născutului s-au ferit să-l scoată în public. Singurele poze cu moştenitorul tronului britanic au apărut în urmă cu câteva săptămâni, fiind făcute de tatăl lui Kate Middleton, Mike.

Cu ocazia botezului, Kate Middleton va reveni în viaţa publică, scrie CNN.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026