Prinţesa Anne se opune ideii unei monarhii britanice restrânse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţesa Anne, fiica reginei Elisabeta a II-a şi sora regelui Charles al III-lea, a declarat că reducerea dimensiunii monarhiei britanice „nu este o idee bună", informează AFP, citată de Agerpres.

Prințesa Anne FOTO Arhivă

Prinţesa Anne, care ocupă locul al 16-lea în ordinea de succesiune la tron, s-a referit la măsurile luate în ultimii ani pentru a reduce stilul de viaţă al familiei Windsor.

„Din punctul meu de vedere, nu cred că este o idee bună. Nu prea ştiu ce altceva am putea face", a declarat prinţesa britanică, în vârstă de 72 de ani,  într-un interviu acordat pentru postul public canadian de televiziune CBS.

Potrivit acesteia, proiectul de reducere era evocat în special „într-o epocă în care existau mai mulţi membri" în familia regală.

Regele Charles al III-lea ar putea decide să reducă efectivele de angajaţi din serviciul său, precum şi numărul membrilor din familia regală care primesc sarcina de a îl reprezenta în cadrul unor misiuni oficiale, cu scopul de a reduce astfel costurile pentru contribuabili, potrivit presei britanice.

Prinţesa Anne a făcut aceste declarațiie cu doar câteva zile înaintea încoronării regelui Charles al III-lea, programată sâmbătă la abaţia Westminster din Londra, un eveniment la care sunt aşteptaţi mii de britanici şi de turişti, precum şi numeroase personalităţi politice, inclusiv prim-ministrul canadian Justin Trudeau.

Cel mai activ membru al familiei regale

Considerată cel mai activ membru al familiei regale, după ce a participat la 214 evenimente oficiale în 2022, prinţesa Anne a adăugat că nu se aşteaptă la schimbări majore sau la surprize în timpul domniei fratelui ei mai mare.

În opinia sa, familia regală a Regatului Unit va continua să susţină domnia lui Charles, aşa cum a făcut-o şi în cazul mamei sale, regina Elisabeta a II-a, decedată în decembrie 2022.

La Ottawa este programată, sâmbătă, o ceremonie oficială pentru marcarea încoronării lui Charles al III-lea, monarhul fiind şeful statului canadian.

Vor avea loc spectacole artistice şi un omagiu adus prin 21 de salve de tun ce vor fi trase de pe colina Parlamentului.

Ce vor canadienii

Părerile canadienilor sunt împărţite când vine vorba despre subiectul monarhiei. Potrivit unui sondaj realizat recent de Ipsos, 54% dintre ei consideră că ţara lor ar trebui să renunţe la regalitate, al cărei rol este în prezent în mare parte onorific.

56% dintre canadieni sunt convinşi că Charles al III-lea va face o treabă bună în calitate de rege, un procent mai mic comparativ cu 80% care o susţineau pe mama lui.

„Monarhia oferă Constituţiei canadiene un anumit grad de stabilitate pe termen lung. De fapt, este destul de dificil să obţii acest lucru într-o altă manieră", a adăugat prinţesa Anne în acelaşi interviu.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG