Principalul suspect în cazul atentatului de la Barcelona, căutat în continuare de poliţie. Ce se ştie până acum despre atacurile din Spania INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul suspectat că se afla la volanul furgonetei care a intrat în viteză joi seara în mulţime pe faimosul bulevard Las Ramblas din Barcelona, ucigând 13 persoane şi rănind peste 100, este căutat în continuare de poliţie.

UPDATE -  Camioneta albă Renault Kangoo, căutată în Franţa în cadrul anchetei privind atentatul de la Barcelona, a fost găsită în Spania, relatează AFP.

Autoutilitara marca Kangoo a fost închiriată de suspecţi în atentatul de la Barcelona care ar fi trecut frontiera în Franţa, a declarat vineri seara un oficial din cadrul forţelor franceze de securitate.

UPDATE - Anchetatorii spanioli iau în calcul ipoteza potrivit căreia celula teroristă care a comis atentatul de pe Las Ramblas a vrut să comită trei atacuri cu maşini vizând locuri simbolice din Barcelona, inclusiv la Sagrada Familia, relatează Daily Telegraph.

Potrivit cotidianului online El Espanol, zona turistică a portului din oraş ar fi putut fi al treilea loc.

Poliţia a descoperit peste 100 de butelii cu gaz butan în ruinele casei din Alcanar unde ar fi pregătit bombe teroriştii.

La catedrala Sagrada Familia va avea loc o slujbă specială duminică, în memoria victimelor atacului.

---

Potrivit presei spaniole, citată de BBC News, suspectul este un tânăr în vârstă de 22 de ani, originar din Maroc, pe nume Younes Abouyaaqoub.

Cel considerat anterior drept principalul suspect - Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani - se numără printre cei cinci bărbaţi ucişi de poliţie la Cambrils, unde, la numai câteva ore de la atacul de la Barcelona, o maşină a intrat în pietoni, rănind şapte persoane, printre care un poliţist. 

Potrivit autorităţilor, suspecţii intenţionau să comită atacuri mult mai sofisticate. Numai că lucrurile nu au decurs exact aşa cum plănuiau. 

Cel mai probabil, aceştia încercau să construiască un dispozitiv exploziv într-o casă din Alcanar, localitate situată la circa 200 de kilometri de Barcelona, însă miercuri, înainte de miezul nopţii, s-a produs o explozie, astfel că presupuşii terorişti nu au mai putut să-şi pună planurile în aplicare.

Ca urmare, au decis să comită atacuri folosind vehicule. 

Ordinea cronologică a evenimentelor din Spania

Alcanar, miercuri seară. O explozie zguduie o casă din orăşelul Alcanar, situat la aproximativ 200 de kilometri sud de Barcelona. O persoană moare. Şeful poliţiei, Josep Lluis Trapero, afirmă că se pare că cei care se aflau în casă pregăteau un dispozitiv exploziv. Un oficial al guvernului regional catalan a afirmat chiar că aceştia ar fi intenţionat să utilizeze butelii de gaz în atacul de pe Las Ramblas.

Barcelona, joi, ora locală 17.50. O furgonetă albă Fiat intră pe Las Ramblas, ucigând 14 persoane şi rănind cel puţin 100. Şoferul pleacă pe jos de la faţa locului.

Vic, joi, ora locală 18.30. Poliţia găseşte, la circa 80 de kilometri nord de Barcelona, o a doua furgonetă, care, cel mai probabil, urma să fie folosită de agresor pentru a fugi.

Sant Just Desvern, joi, ora locală 19.30. O maşină încearcă să-i lovească pe ofiţerii de poliţie care se aflau într-un punct de control dintr-o suburbie a Barcelonei. Ofiţerii deschid focul. Ulterior, un bărbat este găsit mort în maşină. Era înjunghiat. Potrivit informaţiilor existente până acum, acesta nu ar avea legături cu atacul de pe Las Ramblas. Se presupune că maşina a fost furată, iar bărbatul a fost ucis de cel care a comis furtul şi care este, în continuare, liber

Cambrils, vineri, ora locală 1.00. Un al doilea atac cu maşină are loc într-o localitate situată la sud de Barcelona. Poliţia ucide cinci suspecţi de terorism, care ar fi avut legături cu atacul de pe Las Ramblas. Printre aceştia se numără  Moussa Oukabir,  despre care s-a presupus iniţial că este atacatorul din Barcelona.

Cine sunt suspecţii

Ucişi. Cinci presupuşi jihadişti au fost împuşcaţi mortal de poliţie la Cambrils: Moussa Oukabir (17 ani), Said Aallaa (18 ani), Mohamed Hychami (24 ani) şi doi bărbaţi a căror identitate nu a fost făcută publică.

Arestaţi. Trei bărbaţi au fost arestaţi la Ripoll. Este vorba despre fratele lui Moussa Oukabir, Driss Oukabir (28 ani), care s-a predat, afirmând că actele de identitate i-au fost furate şi folosite pentru închirierea vehiculelor utilizate pentru atacul de pe Las Ramblas; Sahal el-Karib (34 de ani) şi Mohammed Aallaa (27 de ani). De asemenea, o persoană a fost arestată la Alcanar, după explozia de miercuri, însă identitatea acesteia nu a fost făcută publică

CăutatYounes Abouyaaqoub, suspectat că s-a aflat la volanul furgonetei care a intrat în mulţime pe Las Ramblas

Foto: EPA

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat, sâmbătă, printr-un comunicat, atacul din Cambrils, după ce, anterior, revendicase atentatul din Barcelona.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone