Primul vot în Parlamentul britanic în vederea abrogării dreptului european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii britanici se pronunţă luni, pentru prima oară, asupra proiectului de lege al Guvernului menit să pună capăt supremaţiei dreptului european, în plină polemică pe tema limitelor puterilor pe care acest text le acordă Executivului, relatează AFP.

Acest vot, prevăzut luni seara, urmează să permită textului să fie după aceea studiat în detaliu, rând cu rând, în Camera Comunelor.

Intitulat „Legea (retragerii din) Uniunea Europeană“, textul vizează să abroge „European Communities Act“ din 1972, care a marcat aderarea Regatului Unit la Uniunea Europeană şi intrarea în vigoare a primatului dreptului comunitar asupra dreptului britanic.

Proiectul urmează să transpună ca atare sau amendate o mare parte a legilor europene în dreptul britanic, o muncă titanică din perspectiva celor aproximativ 12.000 de reglementări europene care se aplică în prezent în regat.

Concret, această lege urmează să permită Regatului Unit să continue să funcţioneze până când va fi tăiat efectiv cordonul ombilical cu UE, teoretic la sfârşitul lui martie 2019, la finalul procesului de negociere cu Bruxellesul.

Trimiterea lui în Parlament constituie, aşadar, una dintre marile etape în implementarea Brexitului, după referendumul istoric cu privire la apartenenţa la UE de la 23 iunie 2016 şi activarea, la sfârşitul lui martie, a Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a lansat în mod oficial procedura divorţului.

   

Însă abia începută, examinarea se loveşte deja de opoziţia a numeroşi deputaţi. Este pusă în discuţie metoda preconizată de Guvernul conservator, care solicită puteri excepţionale cu scopul de a proceda el însuşi la modificări foarte importante necesare, în vederea transpunerii dreptului european.

Un lucru de negândit, consideră opoziţia laburistă, care a denunţat un „afront“ în Parlament şi care a depus un amendament vizând să deraieze acest vot pe motiv că textul va conferi Executivului „puteri extinse (...) fără vreun control parlamentar semnificativ sau garanţii“.

„Acest monstruos proiect de lege de abrogare este o lovitură de forţă care pune democraţia pe tuşă“, a insistat în The Sunday Times Keir Starmer, însărcinat cu Brexitul în Partidul Laburist.

Prerogativele de care ar putea să dispună Guvernul îngrijorează de asemenea sindicatele.

„Este usturător să vezi un Guvern care a promis să protejeze drepturile muncitorilor prezentând un proiect de lege cu privire la retragerea din UE înţesat de falii cu privire la drepturile muncitorilor“, a denunţat secretarul general al Confederaţiei sindicale TUC Frances O'Grady.

În pofida ostilităţii Partidului Laburist, politicienilor de centru din cadrul Partidului Liberal-Democrat - pro-UE - sau separatiştilor scoţieni, textul urmează să fie adoptat, fără vreo surpriză, luni, în contextul în care premierul Theresa May dispune de o majoritate scurtă (de 13 voturi), mulţumită alianţei cu micul partid ultraconservator cord-irlandez DUP.   

Cu câteva ore înainte de vot, ministrul Brexitului David Davis i-a „îndemnat pe toţi deputaţii din toate regiunile Regatului Unit să se adune ca să suţină această legislaţie crucială, pentru ca noi să putem să părăsim Uniunea Europeană în deplină siguranţă“, într-un comunicat publicat de servicile sale.

„Un vot împotriva acestui proiect de lege este un vot pentru o ieşire haotică din UE. Poporul britanic nu a votat în favoarea confuziei, Parlamentul nu ar trebui s-o facă nici el“, a spus el, subliniind că ”întreprinderile şi privaţii“au nevoie să primească ”asigurări“ cu privire la ieşirea de sub tutela europeană.

Un semn că regatul se confruntă cu disensiuni tot mai mari în legătură cu această problemă este faptul că mii de persoane au manifestat sâmbătă în centrul Londrei pentru a cere Guvernului „să renunţe la Brexit“.

„Ajutor! Suntem luaţi ostatici pe o mică insulă controlată de oameni nebuni!“, clama un mesaj scris pe o pancartă în mijlocul unui ocean de steaguri europene.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”