Primul mesaj al lui Macron către naţiune, de la începutul protestelor: Vreau să găsim o soluţie pentru noi toţi. Decretez stare de urgenţă economică şi socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron s-a adresat populaţiei, într-un mesaj televizat, pentru prima dată de la declanşarea protestelor vestelor galbene. El a recunoscut că statul „nu a ştiut să dea un răspuns potrivit” în ultimele şase luni şi a decretat „stare de urgenţă economică şi socială”. Macron a promis că va găsi soluţii şi că toate vocile vor fi ascultate, invitând pe toată lumea la dezbateri cetăţeneşti.

Redăm integral discursul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron: 

„Aceste violenţe nu sunt în beneficiul nimănui. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat şi cum unii au profitat de această situaţie. Unii au încercat pur şi simplu să afecteze stabilitatea republicii. Nicio nemulţumire nu poate să justifice aceste atacuri împotriva poliţiei şi a jandarmeriei. Libertatea noastră există tocmai pentru că toată lumea poate să îşi exprime nemulţumirile, dar când situaţia degenerează nu este bine. Trebuie să domnească calmul. Am instruit Guvernul în mod foarte clar.

Vreau să menţionez că nu uit că există într-adevăr nemulţumiri, dar nu vreau să reduc toate aceste nemulţumiri la un comportament inacceptabil. Înţeleg foarte bine ce vă nemulţumeşte şi mi se pare corect. Înţeleg situaţia celor care sunt în situaţia unui divorţ şi nu îşi permit ca părinte singur să crească un copil, familiile cu venituri mici, a pensionarilor care chiar şi cu ajutorul copiilor nu reuşsesc să se întreţină. Dar această situaţie nu e de ieri, de azi. Sunt totuşi 40 de ani în care s-au acumulat aceste situaţii dificile pentru voi. Sunt probleme ale vieţii într-o democarţie atunci când oamenii au impreia că vocea lor nu mai este auzită.

Fără îndoială, recunosc că nu am ştiut să venim cu un răspuns mai clar în acest an şi jumătate. Poate vi s-a părut că problemele voastre nu mă preocupă, dar în seara asta vreau să vă spun foarte clar că dacă m-am luptat să schimb sistemul a fost pentru mai bine. Multe alte ţări trec prin aceleaşi probleme, dar cred cu tărie că putem găsi o soluţie. Vreau această soluţie pentru Franţa. Vreau să găsim o soluţie pentru noi toţi francezii. Şi pentru că înaintea acestei crize am fost totuşi ales. 

Vreau să decretez stare de urgenţă economică şi socială. Vreau ca copiii noştri să trăiască mai bine, să investim în educaţie, să trăim liberi. O Franţă în care să putem trăi demn, până acum ne-am deplasat prea încet. Cer Guvernului să ia măsuri concrete pentru a ajunge la soluţii până la finalul anului. Vreau să existe o ameliorare a vieţii pentru fiecare francez. Voi cere tuturor angajatorilor să ofere angajaţilor lor o primă la sfârşit de an.

Am decis ca anul viitor să anulăm anumite cotizaţii pe care trebuie să le plătească pensionarii.Vreau ca marile companii să îi ajute pe cei mai puţin norocoşi. Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră cred că e momentul ca eu să revin şi să schimb anumite legi legate de fiscalitate. Noi deja am creat un cadru fiscal care să ajute la crearea unor noi locuri de muncă. Orice pas înapoi va duce la o slăbire a naţiunii. De aceea, cred că Guvernul şi Parlamentul trebuie să facă paşi importanţi pentru reducerea evaziunii fiscale. Vom gestiona mult mai bine cheltuielile.

Deschid o dezbatere naţională care să includă pe toată lumea. Să ne asumăm cu toţii acest proiect naţional, să învăţăm ce înseamnă să fii un cetăţean liber. Trebuie să discutăm împreună chestiunile esenţiale, să ascultăm vocea tuturor şi toată lumea trebuie să se implice la aceste dezbateri cetăţeneşti.

Suntem într-un moment istoric, dar prin dialog, respect şi responsabilitate, vom reuşi. Am preluat această misiune şi vă voi vorbi din nou pentru a vă explica cum vor decurge lucrurile. Fac asta pentru Franţa. Trăiască Republica, trăiască Franţa!”

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”