Primul contact la nivel înalt între UE şi Belarus de la începutul crizei migranţilor. Josep Borrell: „Oamenii nu trebuie să fie utilizaţi ca arme”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia

Ministrul de Externe al Belarusului, Vladimir Makei, a susţinut într-o discuţie la telefon cu şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, că noile sancţiuni impuse de UE împotriva ţării sale sunt „contraproductive” şi „lipsite de speranţă”.

Potrivit AFP, Vladimir Makei şi Josep Borrell au avut duminică primul contact la nivel înalt între Belarus şi UE de la începutul crizei migranţilor. Mii de migranţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, au fost încurajaţi în ultimele luni să vină în Belarus pentru a trece apoi în UE.

Într-un comunicat, Ministerul de Externe al Belarusului anunţă că Vladimir Makei l-a informat pe Josep Borrell în legătură cu „măsurile luate” de ţara sa „pentru a reduce afluxul de migranţi din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu”.

Cei doi au evocat de asemenea cooperarea cu agenţiile ONU care ar putea acorda ajutor migranţilor blocaţi la frontiera Belarusului cu UE.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, Borrell afirmă că a vorbit cu Makei despre „situaţia umanitară precară de la frontiera cu UE”.

„Viaţa oamenilor trebuie să fie protejată şi accesul agenţiilor umanitare trebuie să fie autorizat. Situaţia actuală este inacceptabilă şi trebuie să înceteze. Oamenii nu trebuie să fie utilizaţi ca arme”, a scris şeful diplomaţiei europene.

Miniştrii de Externe ai statelor membre UE vor extinde luni sancţiunile împotriva Belarusului cu includerea în mecanism a companiilor aeriene şi agenţiilor de turism suspectate a fi implicate în aducerea migranţilor din Orientul Mijlociu la frontiera cu blocul comunitar.

UE îl acuză pe Aleksandr Lukaşenko, omul care conduce Belarusul cu o mână de fier de mai bine de o jumătate de secol, că încurajează migranţi să vină pe teritoriul ţării sale pentru a-i împinge apoi să treacă graniţele către UE ca răzbunare pentru sancţiunile impuse regimului său din cauza reprimării opoziţiei.

La rândul său, Lukaşenko ameninţă UE că va răspunde sancţiunilor cu oprirea tranzitului de gaze naturale către Europa.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG