Primarul Londrei, Boris Johnson, îl sfidează pe Cameron şi le cere miniştrilor britanici să sprijine campania pro-Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boris Johnson Foto: AP

Primarul Londrei, Boris Johnson, le-a cerut sâmbătă miniştrilor din guvernul de la Londra să se alăture campaniei pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), sfidându-l astfel încă o dată pe colegul său de partid David Cameron, relatează Reuters.

Considerat ca având cele mai mari şanse de a-i succede premierului David Cameron, Johnson a afirmat că doreşte să schimbe opinia majorităţii membrilor guvernului britanic, favorabilă rămânerii Marii Britanii în blocul comunitar.

„Oamenii trebuie să vadă care sunt argumentele. Am un imens respect pentru ceea ce spune premierul, dar cred că oamenii ar trebui să se gândească la argumente“, a declarat primarul Londrei într-un interviu acordat cotidianului „The Telegraph“.

Într-un alt interviu, acordat de această dată publicaţiei „Times“, Johnson a respins ideea potrivit căreia un vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE, la referendumul din 23 iunie, ar permite negocierea unui acord mai bun între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, fapt ce ar putea duce la un alt referendum. 

Un sondaj de opinie publicat vineri de ziarul „The Independent“ a relevat că sprijinul electoratului pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar a crescut la 52%, faţă de 48% în urmă cu o lună, iar cel pentru rămânerea ţării în blocul comunitar a ajuns la 48%, comparativ cu 52% la finalul lunii ianuarie.

Liderii din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene au ajuns, săptămâna trecută, la un compromis ce „reînnoieşte pactul“ Regatului Unit cu Europa, acord pe care premierul britanic, David Cameron, îl consideră suficient pentru a recomanda menţinerea ţării sale în Uniunea Europeană în cadrul referendumului din iunie. 

Cameron a obţinut o clauză de salvgardare de şapte ani privind unele ajutoare sociale pentru noii migranţi, ce permite o limitare a acordării lor, potrivit unei scări graduale, aminteşte AFP. Totodată, va fi introdus un sistem de indexare a alocaţiilor familiale cu nivelul de trai din ţările unde se află copiii. Acesta se aplică noilor solicitanţi, dar se poate extinde şi la beneficiarii actuali începând din 2020.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!