Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene afirmă că nu sunt şanse ca Articolul 7, activat în decembrie împotriva Poloniei, să fie retras în actuala etapă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat luni că nu există nicio şansă ca Articolul 7 din Tratatului UE, activat în decembrie de Bruxelles împotriva Poloniei ca urmare a îngrijorărilor privind statul de drept din această ţară, să fie retras în etapa actuală.

„Am făcut anumite progrese, dar nu suntem în poziţia de a spune că problemele au fost rezolvate“, a declarat Timmermans la Bruxelles, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Externe, relatează thenews.pl, preluând agenţia poloneză de presă PAP.

Declaraţiile sale vin să pună capăt speculaţiilor potrivit cărora Bruxelles-ul şi Varşovia ar putea ajunge luni la un acord în disputa privind situaţia statului de drept din Polonia ca urmare a concesiilor făcute de guvernul polonez cu privire la modificările din sistemul de justiţie.

De pildă, duminică, europarlamentarul polonez Karol Karski din Partidul Lege şi Justiţie, aflat la putere în Polonia, a afirmat că disputa dintre guvernul polonez şi Comisia Europeană în privinţa statului de drept este, „practic vorbind, un capitol închis“.

În acest timp, la Varşovia, premierul Mateusz Morawiecki l-a primit pe omologul său ungar, Viktor Orban, aflat în prima sa vizită de politică externă de la câştigarea alegerilor din aprilie.

Polonia şi Ungaria sunt aliate apropiate, ambele lansând critici dure la adresa Bruxelles-ului în special în ceea ce priveşte politica referitoare la refugiaţi. Cele două state nu sunt de acord nici cu o serie de propuneri privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene, aspect subliniat de Morawiecki şi după întâlnirea de luni.

Viktor Orban a declarat că cele două ţări nu susţin reducerea bugetului UE pentru agricultură. Premierul Ungariei a subliniat că nu este împotriva ideii de a fi create noi fonduri în buget, însă, în opinia sa, introducerea de noi fonduri nu ar trebui să determine diminuarea altor fonduri ale blocului comunitar.

Dar, remarcă Reuters, Morawiecki şi Orban nu au făcut niciun comentariu legat de planul UE de a tăia fondurile din bugetul pentru 2021-2027 pentru statele membre care se amestecă în sistemul lor de justiţie.

Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki Foto: EPA/EFE

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie