Prevederile Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, în baza căruia Marea Britanie va ieşi din UE

Marea Britanie a declanşat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, dând startul oficial negocierilor pentru Brexit - un teritoriu necunoscut, dar clar reglementat, potrivit experţilor.

Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona din 2009 prevede că "orice stat membru poate decide să se retragă din Uniune, în conformitate cu regulile sale constituţionale".

Acest text cere UE să negocieze un acord cu statul care pleacă, prin care să se stabilească "modalităţile retragerii sale, care să ţină cont cadrul relaţiei sale viitoare cu Uniunea".

Chiar dacă nu se poate ajunge la un asemenea acord, tratatele UE vor înceta să se aplice ţării care pleacă la doi ani după ce statul respectiv îşi notifică intenţia de a părăsi blocul, mai puţin în cazul în care statele membre UE decid în mod unanim să prelungească acest termen-limită.

În pofida faptului că Articolul 50 enunţă procedura de retragere, unii analişti, dar şi lideri europeni, au avertizat că un Brexit - cum este cunoscută retragerea Marii Britanii din UE - nu va fi un proces uşor.

Unii cred că Marea Britanie nu poate fi în măsură să obţină condiţii favorabile de negociere în baza Articolului 50, întrucât textul prevede că "statul membru care se retrage nu participă la discuţiile (UE) (...) sau la deciziile în acest sens".

State membre UE frustrate ar putea, de asemenea, să nu accepte cererile britanice. Înainte de referendum, oficiali europeni au avertizat că un vot în favoarea retragerii este definitiv şi au exclus ideea că el ar putea pur şi simplu să deschidă Londrei calea către negocierea unor condiţii mai bune în vederea unei rămâneri în UE.

Negocierile care vor urma se anunţă dificile şi pe alte fronturi. Articolul 50 prevede, de exemplu, că orice acord în vederea unei retrageri este necesar să primească "consimţământul" Parlamentului European (PE), ai cărui membri sunt susceptibili să aibă puncte de vedere foarte diferite cu privire la un Brexit.

Acordul nu este necesar să fie ratificat de către statele membre UE. Însă un asemenea proces este necesar pentru orice modificare a tratatelor sau acordurilor internaţionale care vor fi necesare în legătură cu retragerea - ca de exemplu un acord de liber-schimb.

Mai multe relaţii pe care UE le are cu alte ţări vecine au fost vehiculate ca modele pentru Marea Britanie, inclusiv cele cu Norvegia, Elveţia sau Turcia.