Presiunile lui Trump au avut efect? Parchetul ucrainean rexaminează dosarele privind compania la care a lucrat fiul lui Joe Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a îmtâlnit cu omologul său american Donald Trump, cu ocazia Adunării generale a ONU de la New York

Parchetul ucrainean a anunţat vineri că reexaminează dosarele legate de grupul de gaze naturale Burisma, unde a lucrat o perioadă fiul lui Joe Biden, în momentul în care Donald Trump este suspectat că a făcut presiuni asupra Kievului pentru eliminarea rivalului său democrat, informează AFP.

"Realizăm un audit al dosarelor (...) în care pot fi implicaţi Mykola Zlochevsky (fost director al Burisma), Serghei Kurtcenko (om de afaceri ucrainean) şi alţii", a declarat procurorul Ruslan Riaboshapka, subliniind însă că aceste dosare nu par să îl vizeze pe fiul lui Joe Biden.

Potrivit acestuia, aceste dosare examinate de justiţie dar clasate la acea vreme sunt în număr de "cica 15" dar nu par să-l vizeze pe fiul lui Joe Biden, Hunter, care a intrat în 2014 în consiliul de administrare al Burisma.

"Din câte vedem ar fi vorba mai degrabă de Zloshevsky şi Kurtcenko decât de Burisma şi Biden", a precizat el.

Scopul acestei reexaminări este să se determine dacă aceste dosare au fost clasate legal, a continuat el, susţinând că această decizie nu trebuie luată sub presiuni politice.

Înalţi diplomaţi americani i-ar fi oferit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, imediat după ce a fost ales, perspectiva unei vizite la nivel înalt la Washington condiţionate de anchetarea activităţii familiei Binden.

Ceea ce reiese dintr-o serie de texte şi mesaje electronice, făcute publice joi noaptea, pe 3 octombrie, de membri ai Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, după audierea fostului emisar special american pentru Ucrainei, Kurt Volker, ar fi că înalţi diplomaţi americani i-ar fi oferit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, imediat după ce a fost ales, perspectiva unei vizite la nivel înalt la Washington.

Condiţia ar fi fost să se angajeze să lanseze o investigaţie în activitatea familiei fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden în Ucraina.

Volker a demisionat săptămâna trecută, după ce numele său a apărut în plângerea unui avertizor de integritate, legată de discuţia telefonică din iulie, între preşedintele american Donald Trump şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski. O discuţie în care preşedintele părea să condiţioneze eliberarea unui important ajutor militar de investigarea activităţii familiei Biden în Ucraina.

Dintr-o serie de mesaje electronice între Volker şi Andri Ermak, consilier al preşedintelui ucrainean, reiese că Ermak ar fi acceptat în principiu ideea acestui „troc” şi discuta posibila dată, în septembrie, pentru o întâlnire la Washington între Trump şi Zelenski.

Planul a fost abandonat pentru că partea ucraineană nu a emis nici o declaraţie despre deschiderea unei investigaţii legată de familia Biden.

Cei doi preşedinţi s-au întâlnit numai la Naţiunile Unite, în marginea Adunării Generale ONU.

În cursul audierilor din Camera Reprezentanţilor, care au durat mai multe ori, Volker a declarat „că o mulţime de oameni” din Departamentul de Stat erau îngrijoraţi de aparentele încercări de a lega ajutorul militar pentru Ucraina (care fusese aprobat de Congres, dar blocat temporar de Casa Albă) de dorinţa administraţiei de a se deschide o anchetă în Ucraina, legată de activitatea familiei Biden.

Fiul lui Biden, Hunter, fusese membru al consiliului de administraţie al firmei ucrainene de gaze Burisma, în timp ce tatăl său era vicepreşedinte în administraţia Obama şi se ocupa de Ucraina. Nu există nici un indiciu că familia Biden ar fi comis vreun abuz în acest context.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul