Preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei se întâlnesc cu Zelenski la Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinţii statelor baltice şi ai Poloniei sunt în drum spre capitala Ucrainei, Kiev, pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat un consilier al liderului polonez, conform CNN.

Delegaţia oficială include preşedintele polonez Andrzej Duda, preşedintele lituanian Gitanas Nausėda, preşedintele leton Egils Levits şi preşedintele eston Alar Karis.

„Preşedinţii Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei în drum spre Kiev pentru a arăta sprijin Ucrainei şi preşedintelui Zelenski”, a declarat pe Twitter consilierul preşedintelui polonez Andrzej Duda, Jakub Kumoch.

Subiectele-cheie care vor fi discutate în cadrul întâlnirii vor fi acordarea de ajutor civililor şi apărătorilor ucraineni şi investigarea presupuselor crime de război, potrivit biroului prezidenţial al Estoniei.


Preşedintele Karis se va întoarce în Estonia joi, a anunţat biroul său prezidenţial într-un comunicat.

Vizita lor vine la câteva zile după ce premierul britanic Boris Johnson a fost la Kiev, sâmbătă, unde s-a întâlnit cu Zelenski.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco