Preşedintele Serbiei spune că șefa statului Kosovo a refuzat să se întâlnească cu el la summitul din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat că omoloaga sa din Kosovo, Vjosa Osmani, a refuzat să se întâlnească cu el joi la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE) din Republica Moldova, pentru a aborda actualele tensiuni din nordul Kosovo.

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei

''Osmani nu a vrut întâlnirea, nu a vrut să vorbească cu noi (...) Am vrut să vorbesc, întotdeauna vrem să discutăm cu toată lumea pentru că dialogul este necesar. Ce este în neregulă cu dialogul, cu compromisul?'', a declarat Vucic, scrie Agerpres.

El a precizat că întâlnirea a fost propusă de premierul luxemburghez, Xavier Bettel, şi că ''pentru unii a fost o surpriză'' refuzul lui Osmani.

''Am impresia că devine din ce în ce mai evident şi mai clar cine este responsabil pentru problemele şi violenţele din Kosovo'', a spus Vucic, într-o aluzie evidentă la autorităţile de la Pristina.

Potrivit preşedintelui sârb, tensiunile au fost cauzate de insistenţa Pristinei de a pune în aplicare rezultatele alegerilor din aprilie în patru municipalităţi din nordul Kosovo, în pofida unei prezenţe la vot de numai 3%, din cauza boicotului sârbilor, minoritari în Kosovo, dar majoritari în aceste zone nordice.

Tensiunile au crescut de vinerea trecută, când poliţia specială din Kosovo a folosit forţa împotriva protestatarilor sârbi din Kosovo pentru a permite accesul primarilor la primăriile din trei municipalităţi din nord.

Sârbii, care protestează de luni în trei municipalităţi din nord, cer, de asemenea, retragerea poliţiei speciale din zonă.

Luni, tensiunile au dus la ciocniri între soldaţii NATO şi protestatarii violenţi, soldate cu peste 80 de răniţi.

Premierul kosovar Albin Kurti refuză să se conformeze cererilor.

Vucic avea programată joi, în marja CPE, o întâlnire cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, pentru a căuta modalităţi de dezamorsare a situaţiei.

Kosovo, o fostă provincie sârbă populată de o mare majoritate de albanezi, şi-a proclamat independenţa în 2008, pe care Serbia nu o recunoaşte.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump